A crescut numarul procedurilor de insolventa

 

Uniunea Nationala a Practi­cienilor în Insolventa (UNPIR) a înregistrat în pe­rioada ianuarie-august 2012 peste 15.000 de proceduri de insolventa noi, din care peste jumatate au fost solicitate de debitori. Iar pâna la sfârsitul anului este posibil sa se mai deschida cel putin 8.000 de proceduri de insolventa, multe fiind dosare fara bunuri care sa poata fi valorificate, potrivit lui Arin Stanescu, presedintele uniunii.

Începând cu 2007 numarul insolventelor a crescut în fiecare an. Criza ultimilor trei ani a „darâmat” numeroase malluri, proiecte de locuinte si retele de magazine, dar si zeci de fabrici din domeniul alimentar, industrial sau al constructiilor, care sunt în prezent scoase la vânzare de firmele de insolventa sau bancil la valori ce pot atinge zeci de milioane de euro.

Din totalul de 15.280 de proceduri deschise pâna la sfârsitul lunii august, un numar de 8.251 au fost solicitate de debitori. Pe parcursul lui 2011, insolventa a fost solicitata de circa 11.400 de debitori si 9.300 creditori.

Urmeaza lunile în care se depun multe cereri: septembrie, octombrie si noiembrie, pâna la jumatatea lui decembrie. Daca se va mentine ritmul de 2.000 si peste 2.000 (proceduri deschise în fiecare luna – n.red.), atunci ar urma sa se depuna circa 8.000 de dosare noi. Fata de anul trecut o sa avem cu pâna la 15%-20% mai multe dosare de insolventa„, a declarat Arin Stanescu într-o conferinta de presa organizata cu ocazia congresului UNPIR.

Din suma totala de 112 miliarde lei din toate dosarele de insolventa deschise în prezent, asa-numita „masa credala”, UNPIR anticipeaza ca va recupera în 2012 aproximativ 1%, la fel ca si anul trecut. Înainte de criza economica, în perioada 2006-2008, suma aferenta dosarelor de insolventa avea o valoare de aproximativ 50 mld. lei, însa aceasta a trecut de 100 mld. lei dupa venirea crizei.

Creante irecuperabile

Procentul de 1% recuperat în fiecare an din totalul masei credale poate fi explicat, potrivit celor doi lideri ai UNPIR, prin faptul ca procedura de insolventa este de obicei o ultima solutie, în care compania care cere sau care e împinsa în insolventa datoreaza sume foarte mari de bani si nu mai are active de valorificat.

Se ajunge la procedura insolventei, de cele mai multe ori, când nu se poate recupera nimic din sumele respective, adica si dosarele cu datorii catre bugetul de stat, dar si dosarele cu datorii catre banci, sunt dosare care nu au nicio consistenta, pentru ca au o masa credala mare si nu au bunuri”, a declarat Gheorghe Piperea, prim-vice­presedintele UNPIR.

Principala explicatie pentru procentul foarte mic de sume recuperate este faptul ca exista o majoritate „covârsitoare” (peste 70%) de dosare de insolventa în care nu exista active de valorificat.

Un alt motiv este redresarea lenta a economiei, care nu permite valorificarea bunurilor: nu exista piata care sa ofere puncte de reper, creditorii se opun preturilor propuse la valorificare, iar investitorii nu arata interes, potrivit lui Stanescu. „Am ajuns sa avem dosare mari în care avem zeci de licitatii. La Rulmentul au fost 27 de licitatii. La Republica am avut 50-60 de licitatii”, a adaugat Piperea.

Andrei Chircelean, Zf.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie