FMI apreciaza eforturile depuse pentru reformarea sistemului de sanatate
Ministrul Sanatatii s-a întâlnit ieri cu delegatia Fondului Monetar International si cu reprezentanti ai Bancii Mondiale si ai Comisiei Europene, creditorii internationali apreciind eforturile privind reformarea sistemului de sanatate.
Eugen Nicolaescu a declarat ieri, într-un eveniment de profil, ca exista sprijin din partea FMI privind schimbarile din sistem si ca primul pas este intrarea în vigoare de la 1 aprilie a pachetului de servicii medicale de baza.
Ministrul Nicolaescu a declarat ca creditorii internationali au spus ca „reforma din Sanatate este cea mai grea si mai importanta reforma a României”.
Initial, în decembrie, ministrul anuntase ca pachetul serviciilor medicale de baza se va aplica de la 1 martie 2014.
În ceea ce priveste pachetul pentru programele nationale de sanatate, termenul de aplicare este 1 august, urmând ca începând cu anul urmator sa se aplice si pachetul minimal.
Nicolaescu a subliniat importanta faptului ca serviciile medicale sa se acorde acolo unde trebuie, facând referire la transferarea pacientilor din spitale în ambulatoriu de specialitate si catre medicina primara.
150 mil. euro de la Banca Mondiala pentru dezvoltarea ambulatoriului
Conform lui, se va pune un accent deosebit pe dezvoltarea ambulatoriului de specialitate din cadrul spitalelor publice. Astfel, în luna februarie, ministrul Sanatatii va începe negocierile pentru un împrumut de 250 milioane euro, dintre care 150 milioane euro vor merge catre infrastructura medicala de ambulatoriu din mediul rural si „micul urban”.
În vara, ministrul vrea sa realizeze un draft de lege privind asigurarile medicale complementare sau suplimentare. Astfel, va începe discutiile cu Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare (UNSAR) pentru a vedea cum ar trebui sa se realizeze deductibilitatea acestora.
De asemenea, ministrul s-a ridicat împotriva tuturor care se opun schimbarii, precizând ca este vorba de persoane din sistem.
Dobre: De acum începe greul
Eduard Dobre, director executiv al Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Paraclinice (Palmed), a declarat pentru Curierul National ca acesta e numai începutul. „La nivel declarativ este foarte frumos si la nivel de transparenta. Dar sa vedem ce urmeaza. Este doar începutul. De acum începe greul”, a explicat acesta, adaugând ca partenerii de dialog sunt deschisi sa aiba un aport în reformarea sistemului.
FMI: Rezultatele sunt încurajatoare
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, s-a întâlnit astazi cu delegatia Fondului Monetar International si cu reprezentanti ai Bancii Mondiale si ai Comisiei Europene, reprezentantii misiunii apreciind ca rezultatele obtinute pâna acum sunt încurajatoare, creeaza premisele unei reforme profunde si serioase în sanatate.
Discutiile dintre reprezentantii MS si ai FMI, BM si CE s-au axat pe evaluarea modului în care se deruleaza acordul cu cele trei institutii internationale, în cadrul misiunii de revizuire a documentelor încheiate cu aceste institutii internationale, potrivit unui comunicat de presa transmis de MS.
Proiectele se afla în graficul asumat
În cadrul acestor discutii s-au evidentiat eforturile depuse de Ministerul Sanatatii pe parcursul anului 2013 pentru îndeplinirea obiectivelor ce stau la baza reformei în sistemul de sanatate. Reprezentantii FMI, CE si ai BM au apreciat pasii facuti de Ministerul Sanatatii si faptul ca toate proiectele se afla în graficul asumat. De asemenea, partile au agreat pasii viitori pentru aprofundarea reformei în sanatate, care sa contribuie la crearea unui sistem public sanitar echilibrat, de natura sa respecte nevoile populatiei: achizitii publice centralizate, influenta bugetara a introducerii noii liste de medicamente compensate, reesalonarea unor programe nationale de sanatate ca urmare a impactului fiscal calculat.
Ministrul Eugen Nicolaescu i-a asigurat pe partenerii internationali ca politicile publice realizate de MS au fost si vor continua sa ramâna în acord cu standardele Uniunii Europene, Programul de Guvernare si acordul pe care România îl are cu organismele financiare internationale. Andreea Stoica, curierulnational.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!