De ce a intrat in insolventa compania aeriana Carpatair?

 

Compania aeriana Carpatair, fondata de milionarul moldovean Nicolae Petrov în anul 2000 si singura companie de linie cu capital privat din România, a obtinut în 23 ianuarie 2014 intrarea în insolventa, cu intentia de a urma un proces de reorganizare judiciara.

avion carpatairCauzele acestei decizii sunt legate în principal de existenta unor litigii împotriva Aeroportului Timisoara având ca obiect activitati anticoncurentiale investigate în prezent de Comisia Europeana dar si de instantele si autoritatile din România, daunele estimate depâsind 30 milioane de euro, se precizeaza într-un comunicat al Carpatair. Compania este reprezentata în litigiile cu Aeroportul Timisoara de catre casa de avocatura Tuca Zbârcea & Asociatii.

În timpul procesului de reorganizare, compania va continua o activitate comerciala normala, iar conducerea companiei va fi asigurata de actuala echipa de management condusa de Nicolae Petrov, sub supravegherea administratorului judiciar desemnat. În acelasi timp de la începutul acestui an Carpatair si-a redus semnificativ programul de operare, mentinându-se doar zborurile profitabile.

A pastrat doar cursele de la Chisinau

La începutul lunii ianuarie, Carpatair a stopat pâna la finalul lunii martie zborurile pe care le realiza de pe aeroporturile din Timisoara, Bacau si Craiova din România, ope­rând doar doua curse din Republica Moldova pe rutele Chisinau – Venetia si Chisinau – Londra. „Sunt suspendate zborurile pâna în aprilie“, a fost raspunsul unui reprezentant de la departamentul de rezervari.

Aceste miscari au venit în contextul în care compania aeriana si-a schimbat anul trecut actionariatul. Fostul pilot de MIG Nicolae Petrov, care a pus bazele companiei aeriene Carpatair în urma cu 13 ani, convingând mai multi oameni de afaceri elvetieni dar si pe pe unul dintre cei mai bogati oameni din lume, Ingvar Kamprad de la IKEA, sa investeasca în ideea lui de business, mai detinea la finalul anului trecut doar 12,8% din companie (2,8% direct si 10% indirect prin firma Air Service), jumatate fata de cât controla în prima parte a anului trecut.

Citeste mai departe pe adevarul.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie