Presedintele ANRM: Romania nu isi poate permite sa nu ia in calcul resursa reprezentata de gazele de sist

 

România nu îsi poate permite sa nu ia în calcul resursa reprezentata de gazele de sist, a declarat, luni, presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gheorghe Dutu, într-o dezbatere organizata la Vaslui la care au participat autoritati locale, activisti de mediu si cetateni din comunele în care compania Chevron va începe explorarea.

Gheorghe DutuDezbaterea a fost derulata în cadrul proiectului ANRM – ‘Dialoguri cu cetatenii si campanii de informare privind gazele de sist în România’, cofinantat de Uniunea Europeana.

‘România nu-si poate permite sa nu ia în calcul aceasta resursa. În general, se constata ca resursele existente sunt în declin, ultimele cifre dau niste trenduri de descrestere, ceea ce înseamna ca vom fi tot mai dependenti de importuri. (…) Prin potentialul pe care îl avem, avem o perspectiva foarte buna. Ne asteptam ca în cinci, sase ani sa fim independenti din punct de vedere energetic. Totul se va face cu respectarea stricta a normelor de mediu. Suntem ancorati la un program de mediu poate prea excesiv. Am prelua toate directivele, nimeni nu-si poate permite sa nu respecte aceste norme de mediu’, a declarat presedintele ANRM.

El a precizat ca trebuie puse în balanta avantajele si dezavantajele explorarii si exploatarii gazelor de sist. ‘Trebuie sa ne gândim bine (…), sa punem în balanta efectele. Daca mai cade câte un avion si se produc accidente, nu înseamna ca nu mai circulam cu avioanele’, a mai spus Dutu.

Profesorul universitar Corneliu Dinu a facut o prezentare cu privire la resursele conventionale si cele neconventionale, procesele de explorare, dezvoltare si exploatare, tehnica fracturarii hidraulice si implicatiile pentru mediu si comunitate. ‘S-a vorbit foarte mult si exista temeri din partea ecologistilor privind contaminarea apei în diverse moduri, deversarea lichidelor uzate, ajungerea gazelor în reteaua de conducte. Este mai mult decât o fictiune, nu e posibil nici fizic, nici real acest lucru. (…) Exista probleme care ar putea influenta mediul, lucrarile asupra solului, praf, zgomot, emanatii de la motoarele respective’, a declarat Corneliu Dinu. El mai subliniat ca seismicitatea indusa odata cu fracturarea hidraulica de refera la microseisme care se încadreaza la magnitudini de pâna la 2 pe scara Richter.

Activistii de mediu care au luat cuvântul si-au exprimat temerea ca mediul încojurator ar avea de suferit odata cu începerea fracturarii hidraulice, prezentând în acest sens studii ale unor prestigioase institutii internationale, dar si nemultumirea cu privire la faptul ca statul român ar urma sa încaseze redevente prea mici în urma contractelor de explorare si exploatare.

Totodata, reprezentantii societatii civile si-au exprimat dezaprobarea fata de secretizarea contractului cu Chevron. Presedintele ANRM a explicat ca este normal ca anumite aspecte contractuale cum ar fi cele legate de programul de lucrari si valoarea investitiilor sa fie secrete, subliniind ca acest lucru se face cu respectarea legislatiei în vigoare.

Prezent la dezbatere, Horatiu Carausu, primarul comunei Bacesti, acolo unde Chevron ar putea începe explorarea, a declarat în numele cetatenilor acestei comune ca doreste garantii guvernamentale, în cazul în care explorarea ar avea efecte negative asupra mediului înconjurator. ‘Se vorbeste despre accidentele care s-au înregistrat, despre existenta unor riscuri. Sa ni se spuna exact care sunt acestea, si sa dea Guvernul niste asigurari. Ma refer la o asumare publica concreta, nu doar la asigurari date la televizor’, a spus Horatiu Carausu.

Edilul a solicitat si ca o parte din redeventa primita de staul român în urma explorarii si exploatarii gazelor de sist sa revina comunitatilor locale în care sunt gasite astfel de resurse. El a primit asigurari din partea presedintelui ANRM ca se lucreaza la unele modificari legislative, pentru ca o cota din redeventa sa revina comunitatilor locale. Seful ANRM Gheorge Dutu a raspuns si întrebarilor privind banii care revin din redeventa institutiei pe care o conduce, subliniind ca ANRM nu primeste nicio cota din suma, redeventa mergând în totalitate la bugetul de stat prin Ministerul de Finante.

Pe strada care duce spre Poligonul Delea, locul în care s-a desfasurat dezbaterea organizata de ANRM, au fost comasate forte de ordine, jandarmii si politistii legitimându-i pe toti cetatenii care treceau prin zona, chiar daca acestia nu mergeau la dezbatere.

Discutiile au capatat pe alocuri accente tensionate, participantii acuzându-se reciproc fie ca ‘s-au vândut Chevron’, fie ca ‘sunt agenti sovietici’. Cu toate ca au fost asteptati la dezbatere, presedintele Consiliului Judetean Vaslui, Dumitru Buzatu si prefectul judetului Vaslui, Radu Renga, nu au participat la discutii.(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Fratila), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie