Medierea, folosita in mai putin de 1% din cazuri in UE – Studiu de impact al Directivei Europene
Rezultatele studiului de impact al Directivei privind Medierea
Luni, 20 ianuarie 2014, in cadrul Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European a fost prezentat studiul de impact cu titlul <<”Redemararea” directivei privind medierea: evaluarea impactul limitat al implementarii sale si propunerea de masuri pentru cresterea numarului de medieri in UE >>*.
Pentru cresterea semnificativa a numarului celor care recurg la mediere in Uniunea Europeana, propunerea de ansamblu care rezulta din studiu este urmatoarea: interventie legislativa care sa introduca, nu doar sa permita, un model minimal de mediere obligatorie, cel putin pentru anumite categorii de cazuri.
I. Context
In aprilie 2013, Parlamentul European a lansat o cerere de propuneri in vederea realizarii unui studiu comparativ cu privire la implementarea directivei cadru 2008/52/CE privind medierea. Obiectivul studiului era obtinerea unui feedback la nivelul statelor membre UE cu privire la experienta dobandita in urma transpunerii directivei in sistemele legislative nationale si identificarea motivelor pentru care medierea nu este folosita mai des atat in cazul conflictelor interne, cat si al celor transfrontaliere. Studiul a fost contractat si realizat de echipa condusa de Profesorul Giuseppe De Paolo de la Universitatea Hamline din SUA si Presedinte al centrului din Italia ADR Center – membru al JAMS International, in vederea evaluarii impactului directivei cu privire la mediere cu o analiza aprofundata a anumitor sisteme nationale. Echipa de studiu a propus de asemenea un instrument sistematic pentru evaluarea eficacitatii instrumentelor nationale a politicilor de mediere, impreuna cu un numar de solutii practice legislative si non-legislative evaluate de expertii in mediere din Uniunea Europeana.
Astfel, a fost lansat un chestionar la nivel european in vederea stabilirii impactului legislatiei in vigoare actualmente in Statele Membre, cat si a eventualelor solutii legislative si a propunerilor non-legislative.
Numarul respondentilor la chestionar a fost de 816 din toata Uniunea Europeana si am putea considera ca in Romania spiritul european sau de constientizare a cetateniei europene este din ce in ce mai puternic deoarece din Romania a participat cu cel mai mare numar de respondenti, anume 210, urmata de Grecia cu 91 de respondenti, Italia cu 87, pe ultimul loc aflandu-se Luxemburg si Slovenia cu cate 5 respondenti.
La peste 5 ani de la adoptarea directivei cadru, in ciuda multiplelor beneficii pe care le ofera medierea in cauzele civile si comerciale, aceasta este inca folosita in mai putin de 1% din cazuri in UE. Totodata, in comparatia realizata intre costurile unui proces in instanta si costurile medierii, studiul releva ca acestea din urma sunt cu 60% mai mici.
Legislatiile adoptate de statele membre in vederea implementarii directivei cadru sau adaptarea legislatiei nationale pre-existente, au contribuit la generarea unei adevarate “miscari ADR” (Solutionarea Alternativa a Conflictelor) in UE, asa cum releva numarul mare de centre noi de mediere, publicatii, conferinte si formari in aceasta directie.
In ciuda acestei miscari, nu s-a atins obiectivul stabilit in primul articol al directivei, anume: facilitarea accesului la metode alternative de solutionare a conflictelor si promovarea solutionarii pe cale amiabila a conflictelor prin incurajarea folosirii medierii si prin asigurarea unui raport de echilibru intre mediere si procedurile judiciare.
In lumina multiplelor beneficii pe care le-ar putea aduce societatii folosirea medierii, eforturile Parlamentului European pentru impulsionarea directivei medierea sunt necesare si deloc premature.
Analiza cadrului legal al medierii in cele 28 de State membre UE arata variatii semnificative in implementarea directivei. De exemplu, mai multe state au optat pentru aplicarea directivei doar pentru conflictele transfrontaliere, instituind astfel un regim de reglementare dual, in timp ce altele au aplicat prevederile directivei si in cazul conflictelor interne.
O sfera mai larga de abordari in implementare a rezultat in tarile care au depus efort in vederea atingerii unui echilibru intre folosirea medierii si apelarea instantei pentru solutionarea conflictelor, obiectiv urmarit de directiva. In timp ce art. 5 al directivei permite statelor membre sa introduca elemente obligatorii ale medierii, inclusiv sanctiuni, traditia UE a unei abordari voluntare a medierii a prevalat in mare masura la nivel legislativ.
Italia este singura tara care a facut din participarea la mediere o procedura obligatorie inainte de a recurge la procedura judiciara pentru anumite conflicte. Marea Britanie a incercat aceasta procedura pentru conflictele inferioare unei anumite valori monetare, dar apoi a retras aceasta prevedere. In acelasi timp, Franta testeaza medierea obligatorie in anumite domenii si mai multe tari au prevazut, in schimb, obligativitatea participarii la sedinte de informare cu privire la mediere. Alte tari au stabilit stimulente financiare, mai repede decat obligativitati, pentru a incuraja participarea la mediere.
Studiul confirma faptul ca numarul medierilor, in medie sub 1% din toate litigiile din UE, este cu mult sub nivelul sperat. Acest rezultat este dezamagitor mai ales pentru ca, asa cum s-a stabilit in multe alte studii anterioare, medierea poate fi foarte utila pentru parti atat din punct de vedere al timpului, cat si al costurilor reduse, fata de timpul si costurile implicate de un proces in fata instantei de judecata.
II. Solutii legislative
Singurele masuri care s-au dovedit utile un generarea de medieri sunt o combinatie intre sedintele de informare obligatorii, obligativitatea medierii in anumite categorii de cazuri si obligativitatea medierii in cazuri specifice cu posibilitatea retragerii (opt-out).
Raspunsurile au revelat faptul ca abordarile legislative actuale nu tind sa promoveze suficient folosirea medierii. De exemplu, nivelul de protectie al confidentialitatii nu afecteaza in mod semnificativ numarul medierilor, confidentialitatea fiind garantata chiar si in tarile cu mai putin de 500 de medieri pe an.
Invitarea de catre curtile de judecata sa se apeleze la mediere, de asemenea a generat foarte putine medieri, chiar si acolo unde judecatorii ar avea o atitudine proactiva cu privire la mediere.
Un numar mic de medieri a fost inregistrat chiar si acolo unde procedura de incuviintare a acordurilor de mediere este destul de facila, deci nu s-ar putea considera drept cauza a nefunctionarii medierii nici faptul ca partile ar fi descurajate sa apeleze la mediere din cauza unei proceduri prea complicate si/sau lungi de incuviintare a acordului. De exemplu, respondentii din Croatia si Slovacia au indicat ca acordurile sunt incuvintate automat si totusi aceste state membre nu inregistreaza un numar mare de medieri.
In acelasi timp, sistemele nationale de acreditare a mediatorilor nu par sa fie un factor care ar descuraja partile sa aiba incredere in mediere, sistemele fiind apreciate in mod pozitiv.
Mai multe tari, cum este cazul Bulgariei, Letoniei, Lituaniei, Romaniei sau Spaniei ofera unele stimulente celor care apeleaza la mediere, totusi nici acestea nu au inregistrat o crestere a numarului celor care apeleaza la aceasta forma alternativa de solutionare a conflictelor. In cazul Romaniei ne putem gandi in primul rand la reducerea cu 50% a taxei de timbru care s-ar datora in cazul litigiilor privind transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile sau partaje, in cazul in care conflictul s-a solutionat prin mediere. Un astfel de stimulent ar fi un element important in conditiile crizei economice, dar nu poate fi considerat in mod singular ca element generator de medieri.
In acelasi timp, s-a constatat prin studiul european ca medierea online este practic inexistenta in majoritatea Statelor Membre, dar chiar si acolo unde este prevazuta nu exista o frecventa in recurgerea la aceasta alternativa.
In statele membre unde avocatii sunt obligati prin lege sa-si informeze clientii cu privire la mediere, numarul medierilor nu este mare doar datorita acestui motiv, iar acelasi lucru este valabil acolo unde partile in conflict sunt obligate sa participe la o sedinta de informare inainte de intentarea unui proces in instanta.
Toate aceste elemente de reglementare identificate ca posibila cauza a slabei dezvoltari a medierii in UE, nu par sa fie factori decisivi in facilitarea si incurajarea recurgerii la mediere. In schimb, se pare ca singura procedura probabila sa determine o crestere semnificativa a folosirii medierii este introducerea unor elemente de mediere obligatorii in sistemele legislative ale Statelor Membre.
Nu este de neglijat faptul ca singura tara membra a UE cu peste 200 000 de medieri pe an, Italia, a inregistrat aceasta crestere atunci cand medierea a devenit conditie obligatorie ce preceda intentarea procesului in instanta, doar pentru anumite cauze. Aceasta legatura directa este confirmata totodata de ceea ce s-a intamplat in perioada cand medierea a incetat sa fie obligatorie in Italia, anume octombrie 2012 – septembrie 2013, cand numarul de medieri atat obligatorii, cat si voluntare a scazut la un numar extrem de modest. Doar ulterior au crescut din nou semnificativ, atunci cand prevederile obligatorii au fost reintroduse.
In definirea elementelor obligatorii care ar trebui introduse, optiunea majoritatii respondentilor pare a tinde catre cerinta ca partile in conflict sa incerce medierea inainte de intentarea unui proces, dar aceasta doar pentru anumite categorii de conflicte.
Intr-o analiza aprofundata a datelor, studiul arata ca ar fi considerata mai potrivita o forma minimala de obligativitate a medierii. Anume, sunt luate in considerare doua forme de mediere obligatorie: participarea obligatorie la sedinte de informare si medierea obligatorie cu posibilitatea de renuntare (opt-out), daca partile nu doresc sa continue procedura. Se pare ca cea de a doua alternativa a inregistrat cele mai multe reactii pozitive din partea respondentilor la chestionar. Optiunea de renuntare ulterioara ar asigura in acelasi timp nelimitarea accesului la justitie.
Studiul pare sa sustina un model de mediere obligatorie, ce impune partilor recurgerea la aceasta modalitate, in anumite categorii de cazuri, inainte sa acceada la sistemul judiciar. Totodata, sanctiunile pentru neprezentarea la sedintele obligatorii de mediere sunt privite ca avand un efect pozitiv de majoritatea respondentilor din UE.
Studiul concluzioneaza ca la nivel legislativ exista doua cai posibile de actiune. In primul rand, legislatorii din UE ar trebui sa ia in considerare instituirea medierii obligatorii pentru anumite categorii de cazuri cu posibilitatea de renuntare (opt-out). In al doilea rand, UE ar trebui sa afirme teoria “Raportului de Echilibru al Numarului Tinta”, ceea ce nu ar implica o schimbare a legislatiei. Fiecare Stat Membru, prin politici proprii pro-mediere, ar trebui sa stabileasca un numar tinta clar care sa reprezinte un procent minim de medieri pe an. In lumina politicilor care s-au dovedit eficiente in generarea de medieri in UE, este probabil ca toate Statele Membre sa tinda catre alegerea de politici similare. Aceasta modalitate de armonizare a legislatiei s-ar apropia de modelul politicii laissez-faire (neimplicare), care se aplica mai mult in cazul politicilor ce privesc sectorul privat sau a unor elemente ale economiei de piata, cu o minima implicare de reglementare la nivel european. In loc sa se impuna un model de dezvoltare a medierii, se impune un obiectiv, teoretic prevazut deja de directiva cadru, modalitatea de atingere a acelui obiectiv si implicit a echilibrului apartinand fiecarui stat membru.
Teoria raportului de echilibru a fost deja invocata de Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European cu ocazia unei interpelari orale adresate Comisiei Europene la finalul anului 2012. Ca prevedere existenta a legislatiei europene, Parlamentul European a relevat faptul ca directiva cu privire la mediere solicita statelor membre atingerea unui raport de echilibru intre mediere si procedurile judiciare. Esecul in determinarea un numar tinta clar pentru echilibrarea acest raport si/sau esecul atingerii acestei tinte ar putea echivala cu o lipsa de conformitate “de facto” cu prevederile directivei.
III. Propuneri Non-Legislative
Complementar, studiul arata si o sustinere importanta din partea respondentilor pentru o serie de masuri non-legislative croite pentru a promova medierea si pe care UE, alaturi de statele membre, ar trebui sa le ia in considerare pentru implementarea lor imediata. Toate aceste masuri vizeaza atat cresterea informarii cu privire la mediere, cat si determinarea partilor in conflict sa experimenteze aceasta metoda alternativa de solutionare a conflictelor.
Masurile non-legislative propuse sunt urmatoarele:
– Instituirea unui program de promovare si educare cu privire la mediere in facultatile de drept;
– Dezvoltarea si implementarea de proiecte pilot;
– Dezvoltarea unui program la nivel european “Saptamana Acordului”;
– Crearea la nivel european a unui “angajament al medierii” pentru membrii anumitor industrii;
– Desemnarea la nivel national a campionilor sau a ambasadorilor medierii;
– Crearea unei Agentii UE pentru Solutionarea Alternativa a Conflictelor in vederea promovarii medierii;
– Crearea unui sistem uniform de certificare a mediatorilor la nivelul UE.
Desi aceste masuri sunt considerate a avea o contributie pozitiva in dezvoltarea medierii, majoritatea participantilor la studiu considera ca este putin probabil ca altceva in afara de reglementare sa poata mari in mod semnificativ numarul de medieri.
O schimbare semnificativa la nivelul Uniunii Europene ar implica modificarea directivei cu privire la mediere, care in prezent este programata spre reevaluare abia in 2016. Daca eforturile constante ale Parlamentului European in incurajarea medierii nu vor determina anticiparea acestui termen, poate vor fi luate masuri in vederea implementarii teoriei “Raportului de Echilibru al Numarului Tinta” pentru avansarea catre un echilibru intre conflictele supuse medierii si cele din instanta, cel putin pentru anumite cauze.
Studiul de impact transmite mesajul ca modalitatea cea mai eficienta pentru a pune medierea pe harta conflictelor din UE ar putea consta intr-o reglementare mai buna, reglementare ce merge mai departe decat simpla invitare a partilor din conflictele civile si comerciale sa se intalneasca intai la mediator. La nivel european exista convingerea cu privire la importanta aducerii partilor la masa de discutii pentru a lua macar in calcul varianta medierii. mediator-trascu.ro
1 comentariu
Important acest sondaj si concluziile lui, pacat ca din Romania au raspuns putini mediatori, asa cu au raspuns si pentru statistica solicitata de Ministerul Justitiei Consiliului de mediere. Aceste trebuie sa faca ceva, asa cum Comisia o sa incerce si ea la nivel european.