Petchem, divizia petrochimica a MOL, s-a inscris in cursa pentru cumpararea combinatului Oltchim

 

Petchem, divizia petrochimica a MOL, este ultimul competitor înscris în cursa pentru preluarea activelor viabile ale Oltchim. Potrivit administratorului judiciar Oltchim, Petchem se anunta a fi unul dintre cei mai redutabili pretendenti.

Oltchim fabricaPrivatizarea Oltchim SPV, compania ce va prelua activele viabile ale Oltchim Râmnicu Vâlcea, este un joc în patru între omul de afaceri Stefan Vuza, consortiul chinez Baota Petrochemical Group – Hengchao Sun – Junlun Petroleum, rusii de la Oil Gas Trade si Petchem, divizia petrochimica a concernului de stat maghiar MOL, potrivit administratorului judiciar Oltchim Gheorghe Piperea.  Daca de Vuza, chinezi si rusi se stia, intrarea în cursa a MOL este o noutate, însa ungurii se anunta un competitor redutabil, spune Piperea, pentru ca au forta financiara necesara de cumparare a Oltchim SPV. Petchem este între primele zece companii europene din petrochimie si unul din liderii europeni în productia de polietilena si polipropilena.

„Noi ne-am pregatit pentru aceasta privatizare în asa fel încât sa nu mai repetam episoadele neplacute din trecut. Caietul de sarcini este construit ca Oltchim sa poata fi cumparat de cei ce dispun de surse proprii sau de împrumuturi deja la dispozitie. Din acest punct de vedere, jocul se duce mai degraba în trei”, afirma Piperea. Competitorul care nu prea are sanse, din acest punct de vedere, este Stefan Vuza, patronul Chimcomplex, care recent a anuntat ca a început demersurile pentru accesarea unui credit de 200 de milioane de euro destinat cumpararii Oltchim. „Nu mai vrem sa vindem cuiva, chiar pe o suma mare, si apoi sa asteptam cu lunile niste bani care nu vin, apoi sa pice si privatizarea”, mai spune Piperea.

Oltchim SPV înca nu are entitate juridica. Va fi înfiintat abia dupa ce se va desemna cîstigatorul licitatiei. Termenul limita pentru vânzarea Oltchim SPV trebuia sa fie sfârsitul aceste luni, însa, cel mai probabil, va fi amânat cu înca o luna si jumatate, la cererea tuturor celor patru competitori. Piperea precizeaza însa ca amânarea termenului-limita de privatizare al Oltchim depinde de un vot în acest sens al Adunarii Creditorilor.

Pretul de pornire al licitatiei este de 305 milioane de euro, se cere depunerea unei garantii de participare de 10 milioane de euro si un avans de 10% din pretul de adjudecare al licitatiei.

De achizitionarea rafinariei Arpechim, principalul furnizor de materie prima pentru Oltchim, s-au aratat interesati doar rusii, chinezii si Vuza. Ungurii de la MOL nu doresc preluarea rafinariei. Aceasta este, acum, proprietatea Petrom si este închisa de doi ani.

MOL este compania petroliera integrata a Ungariei, cu o cifra de afaceri de 20 de miliarde de euro si 1.600 de statii de distributie a carburantilor în Europa, Orientul Mijlociu, Africa si tarile din CSI. Este cea mai mare companie din tara vecina si a doua mare companie din Europa Centrala si de Sud-Est.

În România, MOL are o retea de 143 de benzinarii si o cifra de afaceri de aproape 1 miliard de euro. Detine si doua depozite de carburanti. Florin Cojocaru, economica.net

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie