Poluare pe Dunare. O firma din Drobeta Turnu Severin amendata de Garda de Mediu Mehedinti

 

Firma de prelucrare a metalelor „Forsev”, din Drobeta Turnu Severin, a fost amendata de Garda de Mediu Mehedinti cu 100.000 lei, dupa ce în fluviu, prin canalizarea platformei industriale, s-au scurs produse petroliere, poluarea persistând din 29 decembrie 2013.

poluare apa dambovita omv petromPata de produse petroliere pe fluviul Dunarea, în apropierea Portului Comercial din Drobeta Turnu Severin, a fost depistata în 29 decembrie 2013.

Initial, reprezentantii Sistemului de Gospodarire a Apelor Române Mehedinti (SGA) au intervenit cu materiale biodegradabile, dar, pentru ca nu s-a putut stopa poluarea, în 30 decembrie, pe fluviu, în zona canalului deversor, la aproximativ doi metri de mal, a fost construit un baraj de aproximativ 40 de metri, format din saci cu produse biodegradabile care sa diminueze pericolul ca produsul poluator sa se extinda pe fluviu.

Purtatorul de cuvânt al SGA Mehedinti, Magda Somesan, a declarat, joi, ca angajatii unitatii au monitorizat în permanenta zona poluata, iar ancheta desfasurata a aratat ca poluarea provine de la canalizarea platformei industriale din apropierea Portului Comercial Drobeta Turnu Severin.

„Acel canal colecteaza apele uzate de pe platforma mai multor unitati industriale care deverseaza în el. Avem o poluare cu produse petroliere, noi actionam cu Spilsorb, a fost montat înca din data de 30 decembrie dimineata un baraj absorbant ca sa nu se extinda pata de produse petroliere în fluviul Dunarea. Personalul nostru monitorizeaza si actioneaza în permanenta ca sa ramâna cantonata pata de produs petrolier în barajul respectiv”, a declarat Somesan.

Urmare a faptului ca, desi s-a luat legatura cu reprezentantii platformei industriale, poluarea nu a fost stopata, firma a fost amendata de Garda de Mediu Mehedinti si risca sa-i fie retrasa autorizatia de mediu. „Din 29 decembrie 2013 monitorizam aceste deversari de ulei împreuna cu colegii de la Agentia pentru Protectia Mediului si de la Apele Române, în acest moment tinem situatia sub control. Firma care a provocat aceasta poluare a fost amendata de catre comisarii Garzii de Mediu cu amenda de 100.000 de lei. În cazul în care situatia va degenera vom retrage autorizatia de mediu firmei respective”, a declarat joi, comisarul sef al Garzii de Mediu Mehedinti, Catalin Tutilescu.

Directorul SGA Mehedinti, Cristian Mura, a adaugat la rândul sau, ca pe lânga amenda data de Garda de Mediu, si SGA Mehedinti a aplicat o amenda de 35.000 lei firmei respective, aceasta urmând sa suporte si cheltuielile de interventie pentru limitarea efectelor poluarii, pâna joi fiind consumate peste 800 de kilograme de material biodegradabil.

Specialistii sustin ca, cel mai probabil, poluarea provine de la rezervoare nedezafectate la timp si care se afla pe platforma respectiva. În 24 decembrie 2013, o alta poluare cu produse petroliere s-a înregistrat pe fluviul Dunarea, în zona Portului Comercial din Drobeta Turnu Severin, în urma anchetei desfasurate de comisarii Garzii de Mediu societatea Cargil, care are un depozit de cereale în apropierea poltului, fiind amendata cu suma de 100.000 lei. realitatea.net

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie