Proiectele din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala vor fi cofinantate de Banca Europeana de Investitii, cu 110 milioane euro

 

Tara noastra va primi fonduri în valoare de 110 milioane de euro de la Banca Europeana de Investitii (BEI), printr-un contract de finantare pentru acoperirea contributiei bugetului de stat la Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) aferenta perioadei iulie 2013 – decembrie 2015, se arata într-un comunicat de presa remis redactiei.

euroÎmprumutul a fost semnat pe 24 decembrie de catre ministrul Finantelor Publice, Daniel Chitoiu, si ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, din partea statului român, iar din partea BEI de catre seful biroului din tara noastra, Flavio Schiavo Campo de Gregorio, si Stella Renita, consilier juridic.

„Împrumutul contractat de la BEI va contribui semnificativ la reducerea presiunilor pe bugetul de stat pentru asigurarea cofinantarii masurilor din PNDR pentru perioada iulie 2013 – decembrie 2015 si la cresterea gradului de absorbtie în cadrul acestui program, prin acoperirea unei portiuni importante din contributia nationala pentru schemele selectate”, se arata în documentul citat.

Astfel, conform sursei, vor fi eligibile la finantare elementele componente ale unui numar de noua masuri selectate în cadrul Axelor 1, 2 si 3, precum si Axa 5 Asistenta Tehnica din PNDR, pentru plati efectuate în intervalul iulie 2013 – decembrie 2015.

Contractul reprezinta „o sursa avantajoasa de finantare a deficitului bugetului de stat pe termen lung, cu o maturitate de pâna la 15 ani, cu pâna la 5 ani gratie si la costuri reduse, BEI fiind institutie financiara a Uniunii Europene cu rating AAA”, potrivit comunicatului. F.A.bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie