UE a aprobat proiectul de lege care prevede pedepsirea infractiunii de manipulare a pietelor financiare
Uniunea Europeana (UE) a aprobat vineri un proiect de lege care prevede pedepsirea infractiunii de manipulare a pietelor financiare cu minimum patru ani de inchisoare.
Legea stabileste ca statele membre vor aplica sanctiuni penale pentru cazurile grave de abuz de piata, cum sunt manipularea indicilor de referinta sau “insider trading” – utilizarea de informatii privilegiate pe bursa, noteaza Wall Street Journal.
In prezent, in mai multe tari ale UE sanctiunile pentru aceste infractiuni sunt doar de natura administrativa.
Proiectul Comisiei Europene (CE) a fost aprobat in urma negocierilor dintre Parlamentul European si guvernele nationale din UE si trebuie confirmat de catre Parlamentul European in sesiune plenara, prevazuta a avea loc in ianuarie 2014.
Sub Directiva privind abuzul de piata se stabileste un set comun de sanctiuni penale, inclusiv amenzi si pedeapsa cu inchisoarea de patru ani pentru utilizarea abuziva a informatiilor confidentiale/manipularea pietei si de doi ani pentru divulgarea neautorizata a informatiilor confidentiale, se arata intr-un comunicat al CE.
Legea ar permite autoritatilor nationale sa introduca sanctiuni mai dure si le cere sa ia in considerare “profitul obtinut, pierderile evitate, precum si pagubele provocate economiei si functionarii pietelor” in stabilirea sentintelor.
In anul care este pe cale sa se incheie au fost dezvaluite detalii socante cu privire la practica raspandita si adanc inradacinata de manipulare a indicilor de dobanda pe piata interbancara LIBOR (London Interbank Offered Rate) si EURIBOR (Euro Interbank Offered Rate).
“Indicii de referinta sunt elemente fundamentale ale sistemului financiar: acestia sunt esentiali pentru pietele noastre, precum si pentru ipotecile si economiile a milioane dintre cetatenii nostri, dar au ramas pana in prezent in mare masura nereglementati si nesupravegheati.
Increderea la nivelul pietei a fost subminata de scandaluri si acuzatii de manipulare a indicilor de referinta. Aceasta situatie nu poate continua: trebuie sa recladim increderea”, declara in septembrie Michel Barnier, comisarul pentru piata interna.
Investigatiile si procesele declansate in aceste cazuri sunt partial inca in desfasurare, insa au rezultat deja in amenzi de miliarde de euro pentru bancile implicate. ziare.com
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!