Omul de afaceri Iulian Stanciu conduce Network One Distribution, cel mai mare distribuitor IT&C de pe piata locala

 

A pornit de la o mica firma de calculatoare, iar acum este actionar unic la cel mai mare distribuitor IT&C si conduce cel mai mare magazin online din tara, însa putina lume stie ca visul sau a fost sa se faca pilot de avioane de vânatoare.

Omul de afaceri Iulian Stanciu conduce eMag si cel mai mare distribuitor IT&C din România -grupul Network One Distribution (NOD), cunoscut anterior sub numele de Asesoft Distribution. Din grup face parte si retailerul de electronice Flanco.

2012 a fost un an plin de evenimente pentru Stanciu: a devenit actionar unic al NOD, dupa iesirea celuilalt fondator – Sebastian Ghita si a cooptat Naspers- unul dintre cele mai active grupuri media internationale, în actionariatul eMag, în ceea ce este, probabil, cea mai spectaculoasa tranzactie din e-commerce-ul Romanesc. Stanciu a fost pastrat în conducerea eMag si dupa aceasta tranzactie.

Când era mic Stanciu visa sa devina pilot de avioane de vânatoare. A fost refuzat din cauza discromatopsiei (lipsa de perceptie a culorilor), potrivit acestuia. A devenenit antreprenor înca din studentie, dezamagit de ceea ce învata la Facultatea de Cibernetica de la Academia de Studii Economice din Bucuresti.

“Mi-am dorit sa construiesc un business si am pornit unul cu vânzare directa catre oameni. Am început sa vând calculatoare dintr-un apartament de 38 de metri patrati de pe bulevardul Magheru, aproape de facultate. Tin minte ca l-am închiriat cu 500 de dolari pe luna si am reusit dupa un an sa îl cumpar cu 18.000 de dolari”, spune Stanciu.

Timp de doi ani Stanciu a vândut calculatoare, dupa care a luat decizia de face un pas înainte.

“M-am gândit ca pentru a creste e nevoie sa urc un nivel sa fiu eu furnizor pentru comercianti. Cu banii si cunostiintele pe care le aveam în momentul acela nu as fi reusit sa dezvolt un lant de magazine. La începutul anilor 2000 au început sa se dezvolte si Flamingo, si UltraPro, iar pe partea cealalta Altex, Domo si Flanco au început sa adauge produsele IT  în portofoliul lor. Pe la sfârsitul lui 1999 am mers catre distributie si am facut firma. La început cumparam produse cu alti distribuitori din piata, K Tech, RHS, dupa care am început sa iau direct si am creat branduri proprii. Ulterior am început sa semnam contracte directe cu LG, cu Gigabyte, cu Western Digital si pe urma au început sa vina clientii unul dupa altul”, povesteste Stanciu.

Omul de afaceri îsi aminteste ca obisnuia sa lucreze de dimineata pâna seara pentru discuta atât cu partenerii din China cât si cu cei din Statele Unite.

“Eu faceam toata aprovizionarea, toate preturile, aprobam toate reducerile pentru clienti, tineam totul în mâna. Dupa care mi-am dat seama ca urmatorul pas pe care trebuie sa îl fac este sa am încredere în oameni si sa încep sa deleg atributii. Am pastrat o structura destul de eficienta la NOD si am fost preferati de distribuitori pentru ca nu faceam zeci de depozite prin tara. Aveam unul singur, de unde serveam toata tara, de aceea nu aveam costuri foarte mari si nu încarcam pretul cu care vindeam mai departe catre reselleri”, afirma Stanciu.

În prezent, Network One Distribution este cel mai mare distribuitor IT&C de pe piata locala cu cu afaceri de 201 milioane euro în 2011.  Stanciu detine 21,6% din eMAG, cel mai mare magazin online din tara noastra si este unic actionar al retailerului electro-IT Flanco. eMAG a avut în 2011 o cifra de afaceri de 145 de milioane de euro si un profit net de 1,2 milioane de euro, iar Flanco a avut afaceri de 110 milioane euro în 2011.

Bogdan Biszkok, Capital.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie