Raport INS: Numarul pensionarilor a scazut la 5,4 milioane, iar pensia medie a urcat la 808 lei

 

Numarul mediu de pensionari ajunsese, în trimestrul al treilea, la 5,401 milioane, în scadere cu 68.000 de persoane, fata de perioada similara din 2012, iar pensia medie lunara a urcat cu 4,8%, la 808 lei, a anuntat, luni, Institutul National de Statistica.

pensionariFata de trimestrul doi al anului în curs, numarul pensionarilor a scazut cu 12.000, iar pensia medie lunara a crescut cu doar 0,1%, scrie Agerpres.

Pensionarii de asigurari sociale detin ponderea majoritara (99,9%) în numarul total de pensionari. Pensionarii de asigurari sociale de stat reprezinta 86,7% în totalul celor de asigurari sociale.

Pensia medie de asigurari sociale de stat a fost de 812 lei, în trimestrul III 2013, cu discrepante semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minima si cea maxima depasind 350 de lei (650 de lei în judetul Giurgiu fata de 1.026 de lei în Bucuresti).

Pe categorii de pensii, numarul pensionarilor pentru limita de vârsta a fost preponderent (72,7%) în rândul pensionarilor de asigurari sociale, în timp ce pensionarii cuprinsi în categoriile de pensii anticipata si anticipata partial au reprezentat 2,1%.

Indicele pensiei medii reale pentru trimestrul III 2013, fata de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale si indicele preturilor de consum a fost de 100,5%.

Numarul total al beneficiarilor prevederilor Ordonantei privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual — indemnizatie sociala), în trimestrul III 2013, a fost de 539.000 de persoane, din care 389.300 proveneau din sistemul asigurarilor sociale de stat, reprezentând 8,3% din totalul pensionarilor din aceasta categorie, iar 149.700 de persoane din rândul pensionarilor proveniti din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 26,9% din totalul acestora. realitatea.net

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie