Raspunderea civila a auditorului

 

Auditorii raspund pentru prejudiciile cauzate cu intentie, iar raspunderea civila a auditorului se face pentru prejudiciile provocate din culpa in executarea contractului de audit, conform unui act normativ intrat in vigoare joi.

dosareIncepand de joi auditorii statutari sau firmele de audit raspund, conform legii, pentru prejudiciile cauzate cu intentie, conform Deciziei Consiliului pentru Supravegherea in Interes Public a Profesiei Contabile nr 45/2013 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind limitarea raspunderii civile a auditorilor statutari si a firmelor de audit aprobat prin Decizia Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea Publica a Activitatii de Audit Statutar nr. 17/2010.

Decizia a fost luata de Consiliu in data de 31 octombrie 2013, a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 734 din 28 noiembrie 2013 si a intrat in vigoare la data publicarii.

Regulamentul privind limitarea raspunderii civile a auditorilor statutari si a firmelor de audit a fost aprobat prin Decizia Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea Publica a Activitatii de Audit Statutar nr. 17/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 176 din 14 martie 2011.

Limitarea raspunderii auditorului nu se aplica, daca s-a produs din cupla

Potrivit noului act normativ, raspunderea civila a auditorului statutar sau a firmei de audit se face pentru prejudiciile provocate din culpa, in executarea contractului de audit sau in legatura cu acesta.

Anterior, raspunderea civila se referea la prejudiciile provocate cu intentie directa ori din culpa in executarea contractului de audit sau in legatura cu acesta.

Limitarea raspunderii civile se face la contravaloarea a:

  • 3 onorarii de audit stabilite in contractul de audit, datorate de catre client auditorului statutar sau firmei de audit, in conformitate cu prevederile contractului de audit avand ca obiect auditul statutar al situatiilor financiare anuale ale unei societati comerciale care nu este cuprinsa in categoria entitatilor de interes public;
  • 5 onorarii de audit stabilite in contractul de audit, datorate de catre client auditorului statutar sau firmei de audit, in conformitate cu prevederile contractului de audit avand ca obiect auditul statutar al situatiilor financiare anuale ale unei entitati de interes public.

In plus, conform Deciziei nr 45/2013, limitarea raspunderii auditorului statutar sau a firmei de audit nu se aplica in situatiile in care se dovedeste ca prejudiciul material cauzat altuia prin incalcarea indatoririlor profesionale de catre auditorii statutari sau de catre firmele de audit s-a produs din culpa grava a acestora.

Intentia si culpa au fost redefinite

Potrivit Deciziei CSIPPC nr 45/2013, au fost redefinite intentia si culpa.

Astfel, intentia nu mai este considerata de doua tipuri, directa si indirecta, ci doar intentie, iar textul ramane apropiat ca forma de cel al intentiei directa, care era mentionata in lege anterior.

Mai exact, o fapta este considerata a fi savarsita cu intentie, atunci cand autorul prevede rezultatul faptei sale si fie urmareste producerea lui prin intermediul faptei, fie, desi nu il urmareste, accepta posibilitatea producerii acestui rezultat.

In schimb, spre deosebire de intentie, cupla a devenit de doua tipuri, culpa si culpa grava, desi anterior nu se facea nicio diferenta.

Astfel, o fapta este considerata a fi savarsita din culpa, atunci cand autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu il accepta, socotind fara temei ca nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, desi trebuia sa il prevada.

De asemenea, o fapta este considerata a fi savarsita din culpa grava, atunci cand autorul a actionat cu o neglijenta sau imprudenta pe care nici persoana cea mai lipsita de dibacie nu ar fi manifestat-o fata de propriile interese.

In consecinta la aceste redefiniri, s-a abrogat prevederea ca limitarea raspunderii auditorului statuar sau al firmei de audit nu se aplica in situatiile in care se dovedeste ca incalcarea indatoririlor profesionale de catre auditorii statuari sau de catre firmele de audit s-a facut cu intentie directa. Alina Botezatu, avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie