Investitori chinezi, interesati de participarea la procesul de privatizare a Oltchim

 

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, administratorii judiciari ai Oltchim si presedintii companiilor chineze Baota Petrochemical Group, Hengchao Sun si Junlun Petroleum Co. Ltd, Changqing Xie au semnat, luni, o scrisoare de intentie vizând participarea la procesul de privatizare a combinatului.

Oltchim fabrica”Prin aceasta scrisoare de intentie, garantam companiilor chineze un tratament nediscriminatoriu, un proces transparent si perfect concurential, precum si respectarea tuturor angajamentelor si regulamentelor europene. Scrisoarea de intentie se refera strict la ceea ce este în curtea noastra, dar, în cazul în care exista interes pentru cumpararea Arpechim, vom încerca sa asiguram conditiile de dialog necesare”, a declarat ministrul Gerea, la finalul discutiilor cu reprezentantii chinezi.

Documentul a fost semnat la cererea reprezentantilor companiilor chineze, urmând ca, dupa o analiza mai amanuntita, acestia sa decida daca vor depune sau nu oferte pentru Oltchim.

„Ne-am întâlnit undeva la mijloc, aceasta scrisoare de intentie fiind un gest simbolic, dar cu o încarcatura foarte mare în ceea ce priveste relatiile noastre cu partea chineza. Exista un interes major pentru privatizarea Oltchim, care sper sa se concretizeze în cât mai multe oferte. În perioada urmatoare, ne vom întâlni si cu alti investitori, care si-au manifestat interesul pentru participarea la procesul de privatizare. Procedura de privatizare a intrat, de altfel, pe ultima suta de metri”, a precizat Gerea.

Conform calendarului prezentat de seful de la Economie, pâna pe 2 decembrie 2013, se are în vedere finalizarea acordului creditorilor, urmând ca strategia de selectie a investitorului sa fie gata în perioada 15 – 20 februarie 2014.

Potrivit reprezentantilor Ministerului Economiei, 17 ianuarie 2014 va fi data limita pentru depunerea ofertelor pentru Oltchim.

”Ne dorim la Oltchim un cumparator capabil sa opereze în cele mai bune conditii, sa pastreze salariatii si sa dezvolte afacerea, repozitionând combinatul pe piata petrochimiei europene”, a adaugat Andrei Gerea.

Planul de reorganizare a Oltchim, care prevede înfiintarea noii societati Oltchim SPV, va fi discutat pe 2 decembrie, a declarat, pe 20 noiembrie, pentru AGERPRES, liderul Sindicatului Victoria, Corneliu Cernev.

„Pe 2 decembrie, se va întruni Adunarea Generala a Creditorilor, a tuturor creditorilor Oltchim. În cadrul acestei adunari, se va supune planul de reorganizare a societatii Oltchim SPV, sau Oltchim II cum mai este numit. Asta nu înseamna ca în acea zi, probabil imediat dupa 2 decembrie, se va produce acest lucru. Tot în cadrul acestei adunari, se vor aproba si criteriile de preselectie ale investitorilor si graficul de depunere a ofertelor angajante. Stim ca domnul ministru Gerea spunea de data de 20 noiembrie, dar, din motive obiective, aceasta data s-a decalat”, a precizat Cernev.

Acesta a mentionat ca, la Londra, administratorii judiciari au discutat si cu un fond de investitii american interesat de preluarea combinatului.

Marti seara, rusii de la Oil Gas Trade si-au anuntat, într-o conferinta de presa la Râmnicu Vâlcea, intentiile de a prelua combinatul vâlcean, afirmând ca dupa preluare vor reangaja mare parte din salariatii disponibilizati în cursul acestui an de la Oltchim.

Oltchim Râmnicu Vâlcea este cel mai mare agent economic din judet, acesta aflându-se de la începutul anului în procedura de insolventa.(AS – autor: Carmen Marinescu, editor: Oana Tilica), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie