Nivelul lunar al venitului minim garantat, majorat cu aproximativ 4,4% de la 1 ianuarie 2014
Nivelul lunar al venitului minim garantat va fi majorat cu aproximativ 4,4% de la 1 ianuarie 2014, un act normativ care stabileste acest lucru fiind publicat marti in Monitorul Oficial. Potrivit oficialilor din Guvern, aceasta este o masura de protectie sociala fata de liberalizarea graduala a pretului la energie electrica si la gaze naturale.
Nivelul lunar al venitului minim garantat va fi majorat, incepand cu 1 ianuarie 2014, de la 0,271 ISR la 0,283 ISR. Avand in vedere ca valoarea ISR, indicatorul social de referinta, este de 500 lei, acest lucru inseamna ca venitul va creste de la 135,5 lei (valoare stabilta incepand cu 1 iulie 2013, n.red.) la 141,5 lei pentru o persoana singura. Procentual vorbind, aceasta inseamna o crestere de 4,4%.
Totodata, venitul minim va creste si in cazul familiilor, dupa cum urmeaza:
- 255 lei pentru familiile formate din 2 persoane (fata de 244 lei, cat e in prezent)
- 357 lei pentru familiile formate din 3 persoane (fata de 342 lei, cat e in prezent)
- 443,5 lei pentru familiile formate din 4 persoane (fata de 423 lei, cat e in prezent)
- 527 lei pentru familiile formate din 5 persoane (fata de 504,5 lei, cat e in prezent)
Aceste majorari sunt cuprinse de OUG nr. 42/2013, in vigoare inca din 21 mai 2013. Actul normativ stabileste ca nivelul venitului minim garantat, precum si cuantumul lunar al alocatiei pentru sustinerea familiei vor creste, in doua transe, prima data de la 1 iulie 2013 (vezi AICI cu cat a crescut venitul minim la 1 iulie, n.red.) si a doua oara, din 1 ianuarie 2014. Totusi, potrivit normelor de tehnica legislativa, pentru a produce pe termen indelungat, ordonantele de urgenta trebuie aprobate prin lege de Parlamentul Romaniei.
In acest context, in Monitorul Oficial, Partea I nr. 691 din 12 noiembrie a fost publicata Legea nr. 286/2013 privind aprobarea OUG nr. 42/2013, ce va intra vineri in vigoare. Practic, prin publicarea acestui document, ce nu aduce modificari reglementarilor introduse in luna mai, se creeaza cadrul legislativ pentru cresterea nivelului venitului minim garantat de la 1 ianuarie 2014.
De anul viitor creste si numarul de beneficiari
Potrivit declaratiilor lui Liviu Voinea, ministrul delegat pentru buget, din vara acestui an, nu va creste doar nivelul venitului minim garantat, ci si numarul beneficiarilor. Astfel, daca pana acum au fost aproximativ 280.000 de familii de beneficiar, numarul acestora va ajunge la peste 300.000 la 1 ianuarie 2014.
In ceea ce priveste alocatia pentru sustinerea familiei, numarul va creste de la 307.000 de familii la 444.000 de familii. „Sunt cifre rotunde, nu va dau tot ce e dupa virgula. Practic, sunt peste 700.000 de familii, deci peste doua milioane de cetateni care benficiaza de aceasta masura de protectie sociala. In acelasi timp, e o masura absolut necesara”, a punctat oficialul la momentul respectiv.
Potrivit lui Voinea, decizia Guvernului de a modifica venitul minim garantat si alocatia pentru sprijinul familial, in sensul cresterii substantiale a acestora, este o masura de protectie sociala fata de liberalizarea graduala a pretului la energie electrica si la gaze naturale. Mirela Oprea, avocatnet.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!