Solvency II – Noul set de reguli pentru asiguratori, tot mai aproape de adoptare

 

Europa ar putea fi aproape de un acord pentru un nou set de reguli privind companiile de asigurari, dupa 13 ani de negocieri între politicieni, companii si autoritati de reglementare.

asigurariCompaniile si oficialii europeni lucreaza la un compromis asupra nivelului de capital necesar pentru produse pe termen lung, precum asigurarea de tip renta, a declarat Ralph Koijen, profesor la London Business School, citând proiecte de acord recente, pe care le-a studiat, potrivit Bloomberg.

Asiguratorii din tari precum Germania, Franta si Marea Britanie au criticat setul de reguli, numite Solvency II, afirmând ca acestea ar putea face produsele de economisire excesiv de scumpe, întrucât va fi necesar mai mult capital pentru a acoperi riscurile investitiilor pe termen mai lung.

Reprezentanti ai Comisiei Europene, Parlamentului European si Consiliului Uniunii Europene se întâlnesc miercuri la Bruxelles pentru discutii, despre care firmele, inclusiv Allianz – cel mai mare asigurator din Europa, afirma ca ar putea aduce un acord pentru implementarea Solvency II.

Companiile de asigurari sunt cei mai mari investitori institutionali din Europa, cu active sub management de 8.400 de miliarde de euro. Asiguratorii au ramas în urma bancilor în privinta adoptarii unui cadru de reglementare care sa le ajute sa reziste unei repetari a crizei financiare din 2008, scrie Bloomberg. Aegon, proprietarul firmei americane de asigurare Transamerica Corp, si compania de reasigurare Swiss Re se numara printre institutiile financiare ajutate de guverne dupa prabusirea Lehman Brothers.

Solvency II, care ar trebui sa armonizeze alocarea capitalului fata de risc la companiile de asigurari, ar fi trebuit sa intre în vigoare anul trecut. Introducerea acestuia a fost amânata în mai multe rânduri din cauza unor motive precum calculul necesarului de capital la unele produse.

Asiguratorii intentioneaza în prezent sa implementeze viitoarele reguli de la începutul anului 2016, cu o perioada de tranzitie, în cazul în care se va ajunge la un acord în timp util.

Orice întelegere are nevoie de aprobarea Parlamentului si Consiliului, în care sunt reprezentate cele 28 de state membre UE, iar noi întâlniri au loc frecvent înainte de a se ajunge la un proiect de acord.

În timp ce Europa continua sa dezbata Solvency II, organizatiile la nivel global dezvolta un cadru comun pentru reglementarea companiilor cu operatiuni internationale. Astfel, Asociatia Internationala a Autoritatilor de Supraveghere pentru Asigurari (International Association of Insurance Supervisors – IAIS) pregateste un standard de capital care ar trebui lansat pâna la sfârsitul anului 2016, urmând ca implementarea sa fie finalizata pâna în 2019. mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie