Eugen Teodorovici a afirmat ca pana la finalul anului, se va ajunge la o absorbtie de 30% a fondurilor europene

 

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat vineri la „Atelierele Viitorului”, ca pâna la finele anului se va ajunge la 30% absorbtie a fondurilor europene, însa în acest moment s-a ajuns la un „impas” în ceea ce priveste termenul suplimentar solicitat pentru utilizarea banilor UE.

Eugen Teodorovici„Avem 26% absorbtie anul acesta, la fel au peste 2,5 miliarde de euro în România în acest an, mai mult decât întreaga perioada 2007 – 2012. Este o suma foarte importanta, pâna la finalul anului vor mai intra înca jumatate de miliarde euro, deci undeva la 3 miliarde. Tinta de absorbtie va depasi 30%, deci sunt cifre, sunt cresteri care nu pot fi contestate”, a afirmat Teodorovici, precizând ca este vorba de cifrele Comisiei Europene.

El a mai precizat ca „din pacate” discutia cu privire la extinderea cu un an de zile a termenului pentru cheltuirea fondurilor europene „se afla în impas” si România risca sa piarda 2,3 miliarde de euro.

Ministrul a precizat ca are înca „sperante” ca în luna noiembrie a acestui an se va lua o decizie pozitiva pentru extinderea acestui termen.

El a mai mentionat ca începând cu anul 2014 cadastrul pentru zona rurala va fi realizat din bani europeni, iar în cazul cadastrului urban se va opta pentru proiecte de concesiune sau parteneriat public-privat.

În plus, Teodorovici a precizat ca urmatorul cadru financiar pe fonduri europene poate fi început înca din debutul anului viitor, deoarece toate proiectele depuse care au fost aprobate dar nu au finantare vor începe efectiv implementarea si finantarea se va realiza din urmatorul cadru financiar.

El a mentionat ca decizia în acest sens se va lua în zilele urmatoare la nivelul Guvernului.

„Deci, practic nu se vor irosi banii pe care dumneavoastra i-ati cheltuit pentru studii de fezabilitate, pentru proiecte tehnice si pentru alte astfel de documentatii. Deci, toate aceste proiecte depuse deja pe actualul cadru financiar sa înceapa, iar finantarea sa se faca din urmatorul cadru financiar, astfel România înca din 2014 sa aiba un nivel de absortie destul de ridicat”, a explicat ministrul. Andi Manciu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie