Mugur Isarescu: BNR a atentionat bancile de neregulile din contracte inainte de adoptarea ordonantei 50 din 2010

 

Guvernatorul Mugur Isarescu spune ca BNR nu si-a schimbat pozitia în privinta eliminarii clauzelor abuzive din contractele bancare. Judecatorii competenti sa le elimine cele care chiar sunt abuzive, dar cu gândul la deponenti. Guvernatorul ne spune si ceva nou: BNR a fost la banci înainte de adoptarea OUG 50 si le-a aratat ca au multe nereguli în contracte, asta dupa ce pozitia reglementatorului de pâna acum a fost aceea ca nu are atributii în privinta protectiei consumatorilor si a clauzelor abuzive.

Mugur IsarescuDupa ce în vara guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, declara ca, într-un stat de drept, consumatorii care au semnat contractele de credit care contin clauze abuzive trebuie sa si le asume, acum acesta a venit cu o declaratie ceva mai nuantata, desi precizeaza ca pozitia BNR nu s-a schimbat.

„Pozitia BNR nu a fost împotriva clauzelor abuzive si a scoaterii lor din contractele de credit. Si nici a mea, personal. Nu uitati ca acea lege privind clauzelor abuzive din anul 2000 (Legea 193/2000, n.r.) a fost semnata de mine, ca din 2007 sau 2008 încoace, noi, la BNR, am vorbit de multe ori de clauze abuzive”, a declarat Isarescu într-o conferinta de presa.

Acesta admite, însa, ca bancile aveau nereguli în contractele de creditare, lucruri pe care chiar BNR le-a aratat în mod direct bancilor în perioada de dinanintea implementarii Ordonantei 50 din 2010, si ca sunt „200-300 de mii de oameni nemultumiti, unii pe buna dreptate”.

„Daca se dovedeste ca acolo erau lucruri ascunse, neclare, neprezentate, s-a sarit calul… De multe ori am aratat chiar noi, si Directia de reglementare si cea de supraveghere au mers la banci, prin 2009-2010, si au aratat ca unele lucruri nu sunt în regula”, a declarat Isarescu, referindu-se la clauzele abuzive din contractele de credit.

Declaratia guvernatorului vine în contextul în care BNR si-a negat în repetate rânduri competentele în ceea ce priveste clauzele abuzive prezente în contractele preformulate. Reprezentantii bancii centrale au sustinut în repetate rânduri ca institutia nu are competenta în verificarea drafturilor de contracte de credit, astfel ca nu stie ce se afla în acestea.

Bucata de timp în care guvernatorul spune ca directiile specializate din BNR au fost la banci si le-au atras atentia în aceasta privinta neregulilor din contracte corespunde, în a doua  parte, cu perioada de adoptare a Ordonantei 50/2010 privind creditele pentru consumatori. Legea, implementare a unei directive europene, impunea ca toate costurile unui contract sa fie calculate în mod transparent. Asta a creat o problema bancilor cu dobânzi interne mari si marje de dobânda mici, care, daca ar fi aplicat legea, s-ar fi vazut cu dobânzile la un nivel scazut sau foarte scazut.

BNR a acceptat la un moment dat si a convins PDL, la guvernare la acel moment, sa preia un amendament la OUG 50 care sa prevada transformarea dobânzii curente în: Euribor la data originarii creditului plus marja rezulata la acel moment prin scaderea cotatiei din dobânda totala. Însa, la votul final de la Comisia de buget finante din Camera deputatilor, directorul de reglementare, Veronica Raducanescu, s-a opus, însa, acestui amendament, sustinând ca pozitia BNR este de a nu interveni în costul creditului.

Ce a rezultat de aici? OUG 50, prin legea de adoptare, nu s-a mai aplicat contractelor în vigoare la acel moment. Însa deja unele banci au hotarât sa transparentizeze costurile dobânzii cu calcule în defavoarea clientilor, prin formarea unor noi marje foarte ridicate, rezultate din scaderea unui Euribor la minime istorice la acel moment din dobânda curenta.

De asemenea, diversele comisioane din contracte care nu mai erau permise de lege au renumite.

Apoi, valul de nemultumire a clientilor s-a revarsat asupra bancilor prin mii de procese, având ca baza legala legea 1993 din 2000, adoptata de Isarescu.

Aceasta a fost modificata recent, prin legea de punere în aplicare a noului Cod de procedura civila, si spune ca o clauza abuziva dintr-un contract trebuie eliminata din toate contractele care o contin, într-un proces initiat de Protectia Consumatorilor sau o asociatie de consumatori.

Amânata de mai multe ori, modificarea legislativa a dat palpitatii bancherilor, care au facut lobby pe lânga BNR, FMI si guvern. Initial, acestia cereau ca procesele pornite pe acest temei sa juridic sa fie doar de competenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Desi a fost, în cele din urma, legea a fost aprobata fara modificari, guvernul intentioneaza sa mute speta la tribunale specializate, o lege fiind deja adoptata în acest sens.

Citeste articolul integral pe economica.net

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie