Constantin Nita: Nu am nicio implicare in dosarul Hidroelectrica

 

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, a declarat joi, dupa ce a fost audiat ca martor de procurorii DNA, ca nu are nicio implicare în dosarul Hidroelectrica.

constantin nitaLa iesirea din sediul DNA, ministrul a refuzat sa dea detalii despre ce a discutat cu procurorii.

„Nu am nicio implicare în acest dosar”, a spus Nita, sustinând ca nu stia de semnarea unui contract între Hidroelectrica si firma Energon Power din Cluj.

În acest dosar, au fost arestati Ioan Mihaila, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA si consilier al lui Constantin Nita, si Eugen Bradean, director al aceleiasi companii.

Audierea lui Constantin Nita vine dupa ce numele sau a aparut în interceptarile aflate în dosar.

Potrivit DNA, în luna octombrie, Ioan Mihaila i-a promis lui Remus Vulpescu, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA, suma de 1,4 milioane euro pentru ca acesta din urma, în exercitarea atributiilor de serviciu, sa voteze favorabil încheierea de catre Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani de vânzare a energiei electrice catre firma „Energon Power and Gas” din Cluj, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei – aproximativ 262.980.000 euro), acestea reprezentând conditii defavorabile pentru societatea în cauza.

DNA sustine ca promisiunea de dare de mita s-a facut cu ajutorul lui Bradean, iar suma promisa urma a fi disimulata sub aparenta unui contract de comision care ar fi fost încheiat de o firma off-shore si firma achizitoare a energiei electrice.

„Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizata între Adunarea Generala a Actionarilor, Consiliul de Supraveghere si Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totala contractata de 500 Giga Watti Ora (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care facea parte Ioan Mihaila. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizarii Directoratului din care facea parte si Eugen Bradean”, sustin procurorii anticoruptie.(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tanasescu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie