In Valea Jiului se pregateste un nou val de inchidere a minelor. Minerii in pragul saraciei
Planurile Guvernului de a închide minele Petrila, Uricani si Paroseni au adus la disperare minerii si populatia oraselor din Vale. Tot mai multi oameni sunt deja afectati de saracia extrema.
De la nivelul guvernamental si pe tabloul de bord al economiei se vede doar atât: Valea Jiului este o gaura neagra în care se scurg miliarde de lei de la buget într-o industrie care produce carbune mai scump decât cel din import.
Astfel ca si solutia redresarii pare simpla: sa închidem minele de la noi si sa importam carbunele. Ce sa ne mai batem capul cu retehnologizarea minelor, cu relansarea mineritului (despre care chiar s-a vorbit, oficial, pâna nu demult) sau cu vreo strategie de integrare pe orizontala? Declaram câteva exploatari ca fiind neviabile, apoi le închidem si bifam, astfel, rezolvarea unei mai vechi teme de discutii si controverse cu finantatorii internationali.
La o privire mai atenta, însa, marii gospodari ai economiei ar putea observa ca din carbune se obtine cel putin un sfert din productia nationala de energie, iar producatorii acestuia – minerii si întreaga comunitate locala – nu sunt acea cantitate neglijabila peste care poti sa treci chiar atât de usor în calculele tale de anvergura macroeconomica.
Si totusi, în Valea Jiului se pregateste un nou val de închidere a minelor, de data aceasta fiind considerate neviabile Petrila, Uricani si Paroseni – intrate deja în conservare. Spre fericirea intermediarilor din Polonia si Ungaria, Valea Jiului nu va mai fi un concurent serios pe piata carbunelui nici macar în România, unde exista înca destui consumatori.
Mai trist este ca, în timp ce dealerii de carbune îsi freaca mâinile cu satisfactie, populatia locala din orasele vizate a ajuns la limita disperarii, prinsa în imparabilul vârtej al saraciei.
Lipsa activitatii la mina duce nu numai la pierderea locurilor de munca directe, din exploatare, ci si la disparitia obiectului muncii pentru o întreaga industrie locala. Se închide mina, se închide tot orizontul economic al orasului. Si se casca prapastia falimentului.
Semnele saraciei
În orasele în care nu se mai munceste la mina, tot mai multi oameni ajung sa faca lucruri pe care altadata nici nu si le-ar fi imaginat. Colectarea de pet-uri si fier vechi de pe strazi sau de fructe si ciuperci de pe dealurile alaturate sunt cele mai putin degradante lucruri pe care le fac fostii mineri ca sa supravietuiasca.
Angajari în Valea Jiului? Da, se fac: barman pentru 500-600 de lei pe luna (lucrezi cam 12 ore pe zi, fara carte de munca) sau vânzator cu ziua pe la buticurile din piata, pentru „sume negociabile“.
Alte semne ale saraciei: vânzarile comerciantilor cresc în ziua când vin pensiile, nu în zilele de salariu, iar la amaneturi se primeste aproape orice obiect, nu doar aur, telefoane sau electrocasnice.
În asemenea conditii, este chiar interesant de vazut pâna unde mai pot întinde oficialitatile aceasta coarda a rabdarii sociale, câte exploatari miniere din Valea Jiului mai pot fi închise fara o reactie exploziva a comunitatii locale.
Citeste mai departe pe adevarul.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!