Ziua Portilor Deschise la CSM. Judecatorul Cristi Danilet: Unul din trei adulti este implicat intr-un proces. Medierea poate degreva instantele judecatoresti

 

Judecatorul Cristi Danilet, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat vineri ca anul trecut au fost înregistrate 3,3 milioane de dosare, iar acest lucru ar putea fi interpretat ca unul din trei adulti este implicat într-un proces.

Cristi Danilet„Anul trecut au fost înregistrate 3,3 milioane de dosare. Este un numar urias. Facând un calcul, am putea spune ca unul din trei adulti este implicat într-un proces. Acest lucru poate fi pus pe seama gradului scazut de toleranta a cetatenilor. Poate nu sunt suficient de cunoscute si implementate sistemele alternative de solutionare. Astazi avem medierea, care te poate ajuta sa-ti rezolvi conflictul înainte de a ajunge la instanta, avem arbitrajul, care functioneaza în special în materie comerciala. Noi avem o cultura prin care asteptam sa vedem ce zice judecatorul, dar una este sa ai un judecator care solutioneaza 20 de cauze pe zi si alta este sa ai un judecator care are de solutionat o suta, doua sute sau chiar trei sute de dosare într-o zi”, le-a spus Danilet studentilor la drept, prezenti la Ziua Portilor Deschise organizata, vineri, la sediul CSM.

El a precizat ca activitatea penala este scazuta, comparativ cu cea civila. „Activitatea penala, în România, este mica, comparativ cu cea civila. Un procent de 15% este reprezentat de cauzele penale, în timp ce 85% din dosarele din instanta sunt pe latura civila, aceste dosare reprezentând probleme cu care se confrunta cetatenii în viata lor de zi cu zi”, a explicat Danilet.

Judecatorul a dat ca exemple litigiile de fond funciar, succesiuni, datorii de recuperat, amenzi contestate, neîntelegeri în cadrul familiei, conflicte cu autoritate publica locala sau centrala.

Cristi Danilet le-a mai vorbit celor prezenti despre independenta, impartialitatea si integritatea magistratilor, exigenta examenului de admitere în magistratura, functionarea sistemului de justitie si principiul separatiei puterilor în stat.

La eveniment sunt asteptati sa participe vineri si auditori de justitie si cursanti ai Scolii Nationale de Grefieri, evenimentul fiind organizat de Ziua Europeana a Justitiei Civile.

Din 2005, la data de 25 octombrie se sarbatoreste Ziua Europeana a Justitiei Civile, fiind organizata la nivelul tuturor instantelor si Parchetelor manifestarea anuala de tipul „usilor deschise”.

CSM subliniaza ca evenimentul are ca scop consolidarea relatiei de încredere între cei care înfaptuiesc actul de justitie, magistratii, si beneficiarii acestuia, justitiabilii.

„Pentru acest motiv, organizarea evenimentului are ca prioritate asigurarea transparentei activitatii institutiilor din cadrul sistemului judiciar, de natura sa permita cetatenilor sa-si formeze o reprezentare clara a imaginii reale a conditiilor de munca a magistratilor si a etapelor pe care le parcurge un dosar pâna la solutionare, precum si alte asemenea aspecte”, precizeaza CSM.(AS – autor: Madalina Cochinescu, editor: Claudia Stanescu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie