Comisia Juridica a Senatului a adoptat infiintarea Parchetului European

 

Comisia Juridica a Senatului a adoptat, marti, în unanimitate, propunerea CE de înfiintare a Parchetului European, care sa faca cercetari si urmariri penale, dar sa aiba si competenta de a trimite în judecata, în statele membre, persoanele învinuite de infractiuni ce afecteaza bugetul UE.

comisia juridica a senatuluiTotodata, potrivit unui comunicat remis agentiei MEDIAFAX, Comisia Juridica a Senatului a adoptat propunerea de Regulament privind îmbunatatirea activitatii Eurojust – institutie care are misiunea de a sustine si consolida coordonarea si cooperarea dintre autoritatile nationale de cercetare si urmarire penala în legatura cu formele grave de criminalitate care afecteaza doua sau mai multe state membre sau care impun urmarirea penala pe baze comune, prin operatiuni întreprinse de autoritatile statelor membre si de Europol si prin informatii furnizate de acestea.

În comunicat se precizeaza ca propunerea de Regulament al Consiliului Uniunii Europene de instituire a Parchetului European îsi gaseste temeiul în prevederile articolului 86 din Tratatul de functionare a Uniunii Europene, potrivit carora, pentru combaterea infractiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, Consiliul poate institui un Parchet European.

Parchetul European are, potrivit comunicatului, competenta de a cerceta, de a urmari si de a trimite în judecata – acolo unde este cazul, cu colaborarea Europol – autorii si coautorii infractiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Procurorii europeni delegati nu pot fi alesi decât dintre procurorii nationali, care au dobândit statutul de procuror conform dreptului national, se mentioneaza în comunicat.

„În cazul în care cercetarile Parchetului European implica persoane care beneficiaza de anumite privilegii/imunitati potrivit legii nationale/UE, iar aceasta constituie un obstacol în calea efectuarii cercetarilor, Parchetul European formuleaza o cerere scrisa si motivata pentru ridicarea privilegiilor/imunitatii, potrivit procedurii prevazute de legislatia nationala/UE”, se mai arata în comunicat.

La 17 iulie 2013, Comisia Europeana a adoptat pachetul EPPO/EUROJUST, care cuprinde Propunerea de Regulament al Consiliului privind instituirea Biroului Procurorului European si Propunerea de Regulament al PE si al Consiliului privind Eurojust.

Obiectivele propunerii de regulament privind Parchetul European constau în crearea, pentru prima data, a unei entitati care va avea competentele si resursele necesare pentru a cerceta, a urmari penal si a trimite în judecata persoanele învinuite de savârsirea infractiunilor de frauda sau de alte activitati ilicite care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, atât la nivel national, cât si transfrontalier.

Alte obiective tin de constituirea unui organism veritabil de cercetare si urmarire penala, capabil sa actioneze în mod uniform la nivelul întregii Uniuni si marirea gradului de responsabilizare în ceea ce priveste urmaririle penale la nivelul UE, Parchetul European, desi va fi pe deplin independent, urmând a raspunde în fata institutiilor Uniunii, a Parlamentului European si a parlamentelor nationale, precum si a Consiliului si Comisiei Europene, prin prezentarea de rapoarte anuale de activitate.

Potrivit sursei, un alt obiectiv este îmbunatatirea nivelului de protectie a persoanelor implicate în cercetarile penale, cu asigurarea unui nivel înalt de protectie a drepturilor persoanelor fizice si ale societatilor implicate în cercetari si urmariri penale referitoare la fraude. mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie