Nicolae Demetriade si-a dat demisia din toate functiile de conducere de la Tarom

 

Nicolae Demetriade si-a dat demisia din functia de administrator – director executiv al Tarom, dar si din Consiliul de Administratie al companiei aeriene nationale.

Nicolae Demetriade, noul director executiv al TaromEl invoca aplicarea prevederilor ordonantei privind managementul privat la Tarom, afirmând ca aceasta a fost „o iluzie”.

„Aplicarea OUG 109/2011 a fost doar o iluzie”, a declarat Demetriade pentru MEDIAFAX.

Întrebat daca a demisionat doar din functia de director executiv, sau si din Consiliul de Administratie, Demetriade a raspuns: „Din toate”.

CA-ul Tarom a hotarât în iunie sa urgenteze aplicarea masurilor din planul de management prin numirea lui Nicolae Demetriade în functia de administrator-director executiv, dupa ce reprezentantii consiliului s-au declarat nemultumiti de activitatea directorului general al companiei, belgianul Christian Heinzmann.

Demetriade a fost numit în CA al Tarom în luna mai.

Tarom a încheiat primul semestru cu pierderi de 63 milioane lei, în scadere fata de rezultatul negativ de 120 de milioane de lei din prima jumatate a anului trecut. Venituri operationale au atins 534 milioane lei, fata de 498 milioane lei la jumatatea anului trecut.

Planul de management, aprobat de Consiliul de Administratie în luna martie, prevede pierderi de 143 milioane lei în acest an, de 18 milioane lei în 2014, urmând ca în 2015 si 2016 compania sa realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane ei.

Compania urmareste de asemenea o crestere a numarului de pasageri transportati cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016, si o majorare a gradului de încarcare a aeronavelor, de la 68% în acest an la 75% în 2016. Liviu Iancu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie