Reguli noi privind publicitatea stradala
Monitorul Oficial nr. 405/2013 a publicat Legea nr. 185/2013 privind amplasarea si autorizarea mijloacelor de publicitate care stabileste cadrul legal ce sta la baza exercitarii activitatii de amplasare a mijloacelor de publicitate în localitati, inclusiv pe drumurile publice din România, aplicându-se autoritatilor administratiei publice centrale si locale,dar si tuturor persoanelor fizice si juridice implicate în activitatea de publicitate.
- Aprobarea executarii lucrarilor pentru amplasarea mijloacelor de publicitate;
- Reguli generale privind stabilirea zonelor de publicitate, amplasarea mijloacelor de publicitate, amplasarea panourilor publicitare, a ecranelor si publicitatii luminoase, utilizarea mobilierului urban ca suport publicitar, amplasarea bannerelor si steagurilor publicitare, privind amplasarea mesh-urilor, amplasarea indicatoarelor publicitare directionale, amplasarea afiselor publicitare si a anunturilor de mica publicitate, publicitatea pe vehicule publicitare si pe mijloace de transport în comun;
- Sanctiuni
Pentru amplasarea mijloacelor de publicitate care nu necesita fundatii utilizate în cadrul unor campanii publicitare si/sau activitati de promovare ce nu depasesc 30 de zile, care se desfasoara pe domeniul public sau privat al statului ori al unitatii administrativ-teritoriale, ori pe proprietatea privata a persoanelor fizice si juridice, în conditiile prezentei legi, autoritatea administratiei publice locale poate emite avize pentru publicitate temporara, la cererea solicitantilor.
Perioada de valabilitate a avizului pentru publicitate temporara este de maximum 30 de zile si poate fi prelungita o singura data, la cererea solicitantului, pentru o perioada cel mult egala cu cea aprobata initial.
Amplasarea mijloacelor de publicitate este interzisa în urmatoarele situatii:
a) în ariile naturale protejate de interes national si international, cu exceptia intravilanelor incluse în acestea;
b) în spatii verzi cu caracter ornamental sau cu valoare deosebita;
c) în locurile de joaca sau locurile de odihna situate în zona blocurilor de locuinte colective;
d) pe cladirile reprezentând sedii ale autoritatilor administratiei publice locale si centrale, precum si ale institutiilor publice, cu exceptia afisajelor care anunta activitatea ce se desfasoara în interiorul sediilor;
e) pe arbori;
f) pe zona carosabila a strazilor si a drumurilor, indiferent de categoria acestora etc.
Roxana Cociorva, alinagorghiu.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!