Curse low-cost catre SUA

 

Compania aeriana scandinava Norwegian va lansa anul viitor curse low-cost din Londra spre Statele Unite ale Americii, prima initiativa de acest gen dupa aproape 3 decenii de la o încercare similara esuata din cauza costurilor prea mari de transport, scrie The Guardian.

AvionNorwegian va lansa în luna iulie 2014 primele curse de pe aeroportul Gatwick,din sudul Londrei, catre New York, cu preturi pornind de la 149 de lire (176 de euro) pentru un zbor dus. Cursele vor fi efectuate cu noile aeronave Boeing Dreamliner, care, în ciuda problemelor pe care le-au avut cu bateriile, sunt considerate de cei mai multi jucatori din industrie cel mai economic aparat de zbor de pe piata.

În pretul biletului vor fi incluse servicii ca sisteme multimedia pe spatare, dar pasagerii vor trebui sa plateasca 35 de euro în plus pentru masa, bagaj de cala si locuri rezervate.

Alaturi de cele trei curse saptamânale spre New York, Norwegian va opera si doua zboruri saptamânale catre Florida si Los Angeles, de la 240 de euro pentru o cursa dus.

Initiativa aminteste de un proiect similar din anii 80 operat pentru scurt timp de Laker Airways, pâna la intrarea companiei în faliment în anul 1982.

Ryanair, unul dintre cei mai mari operatori low-cost din Europa, a analizat la un moment dat introducerea unor curse transatlantice low-cost dar a renuntat din cauza costurilor prea mari.

Oficialii Norwegian sustin ca pot face aceste zboruri profitabile în prezent datorita consumului redus cu pâna la 20% al aeronavei 787 Dreamliner.

Din România nu exista nicio companie care sa zboare spre aeroportul Gatwick, operatorii low-cost locali aterizând la Luton. Între Luton si Gatwick exista însa o linie feroviara directa, cu trenuri care pleaca de la Lutton spre Gatwick la fiecare 15 minute în timpul zilei, si la 30 de minute pe timpul noptii. Calatoria cu trenul dureaza circa 80 de minte iar la gara din Luton se poate ajunge cu un autobuz special de la aeroport. Pretul unui bilet low-cost Bucuresti – Luton  pentru luna iulie 2014 pleaca în prezent de la 35 de euro. Radu Racu, zf.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie