Concedieri la Electroputere Craiova. Aproximativ 20% din salariati vor ramane fara loc de munca

 

Electroputere Craiova (EPT) va concedia în urmatoarele sase luni 150 de angajati, reprezentând aproape 20% din cei 800 de salariati pe care îi avea la finalul primului semestru.

electroputere craiova„Începând cu 01.10.2013 si pâna pe 01.04.2014, s-a trecut la efectuarea de concedieri colective a unui numar de 150 de salariati cu respectarea procedurilor legale si a contractului colectiv de munca”, se arata într-un comunicat transmis, marti, de Electroputere Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Compania nu precizeaza motivele pentru care va face concedierile colective.

Electroputere a mai recurs la disponibilizari în anii anteriori, cele mai recente concedieri fiind în a doua parte a anului trecut, când au plecat 350 de angajati.

Firma saudita Al-Arrab Contracting Company Limited a cumparat Electroputere în 2007. La acea data, Electroputere avea aproximativ 2.500 de angajati.

Anul 2000 a fost ultimul încheiat pe profit de Electroputere, de atunci compania înregistrând pierderi în valoare cumulata de peste 923 milioane lei.

Compania din Craiova a renuntat la productia de locomotive în primavara anului trecut, iar omul de afaceri Gruia Stoica a cumparat la finele anului trecut divizia de productie locomotive a Electroputere.

Uzina a ramas, astfel, cu doua divizii de productie, respectiv masini electrice rotative si transformatoare de putere, si o divizie de servicii generale.

Electroputere a consemnat în primul semestru pierderi de 29,6 milioane lei, în scadere cu 9% fata de rezultatul negativ din primele sase luni din 2012, de 32,6 milioane lei. Cifra de afaceri a scazut cu 11,9% în perioada analizata, de la 64,6 milioane lei la 56,9 milioane lei.

Cel mai recent transfer cu actiunile Electroputere a fost realizat marti, când pretul a crescut cu 3,08%, la 0,0067 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea Electroputere este de 2,2 milioane lei (506.000 de euro). Stefan Musgociu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie