Obligativitatea stagiaturii pentru orice absolvent de facultate
In curand, orice absolvent de facultate ar putea fi obligat sa devina stagiar, inainte de a munci intr-o companie cu acte in regula.
Parlamentul pregateste o lege prin care angajatorii vor primi 250 de lei pentru fiecare tanar cu licenta pe care il vor invata meserie intr-un stagiu de 6 luni.
Daca absolventul este dat afara inainte de acest termen, patronul da banii inapoi, cu tot cu dobanda.
Dupa ce a absolvit Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, Cristina a facut si un master, iar acum asteapta ca angajatorii sa se bata pentru ea.
„Ar trebui sa dovedesc eu ca pot sa fac ceva si vreau sa fac ceva intr-un sens ca apoi sa vina cineva sa imi si ofere”, spune Cristina.
Legea stagiaturii, aprobata deja de senatori, i-ar permite insa o intrare mai usoara pe piata muncii. Ar avea siguranta ca odata semnat contractul de 6 luni cu o companie, ar invata meserie. Intre timp angajatorul ar primi 250 de lei de la stat, luna de luna. Patronii nu sunt foarte incantati de noua lege.
„Suma aceea de 250 de lei este foarte mica. Unui tanar absolvent nu poti sa-i dai salariul minim pe economie 800 de lei, trebuie sa-i dai 1200 de lei cel putin. Daca mai adaugi taxele companiei ajungi la 1800 de lei, deci 250 de lei sunt cumva irelevanti”, e insa de parere Cristina Savuica, manager companie multinationala.
Suma este de fapt cuantumul ajutorului de somaj pe care orice tanar il primeste de la stat, daca nu lucreaza. Din peste 400 de mii de someri cati sunt in acest moment in tara, aproape 60 de mii sunt tineri sub 25 de ani, iar 3.500 dintre ei au studii superioare. Acestia sunt de fapt cei vizati de initiativa legislativa. stirileprotv.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!