Un partid actioneaza in instanta parlamentarii care au parasit formatiunea, cerand despagubiri de doua milioane de euro
Secretarul general al PPDD, Liviu Neagu, a anuntat, sâmbata, ca formatiunea sa va începe de luni actiunile în instanta împotriva parlamentarilor PPDD care au trecut la alte partide, iar acestora li se va cere sa achite câte doua milioane de euro, conform unei conventii semnate înainte de alegeri.
„E limpede ca tradarea este la loc de cinste în politica româneasca, iar acest fenomen nu ne-a ocolit nici pe noi. Se pare ca meteahna întiparita în rândul partidelor aflate la putere, de a racola parlamentari, nu ne-a ferit de plecarile din PPDD. Cei care au plecat, au plecat pentru o falsa promisiune neîndeplinita nici pâna astazi. Anterior campaniei pentru alegerile parlamentare, fiecare candidat a semnat o conventie cu PPDD, ca în cazul în care paraseste partidul sa plateasca doua milioane de euro. Am decis activarea acestor clauze si ne vom adresa de luni instantei, iar primul proces va fi cel al lui Tudor Barbu”, a spus Neagu, într-o conferinta de presa la Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Liviu Neagu a subliniat ca s-au înregistrat peste 20 de plecari din PPDD, formatiunea având în prezent 42 de parlamentari, fata de 68, câti au fost alesi în 2012. Unul dintre cei care au plecat la alt partid este Tudor Barbu, ales în 2012 senator din partea PPDD, iar care în prezent este membru PC. Vasile Magradean, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!