Academia Romana: In forma actuala, proiectul Rosia Montana nu este acceptabil

 

Presedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a declarat, vineri, în cadrul comisiei parlamentare, privind proiectul minier Rosia Montana, ca „în forma actuala” proiectul nu este acceptabil. Ionel Haiduc a subliniat ca Academia Româna nu este împotriva valorificarii resurselor naturale ale României, inclusiv prin minerit, dar considera ca acest proces trebuie sa se faca în mod inteligent, prioritar fiind interesul national.

academia romana„Întelegem prin valorificare inteligenta definirea a trei conditii, beneficiul tarii sa fie maxim, efectele negative asupra mediului sa fie minime si sa se respecte principiile dezvoltarii durabile”, concluzia generala este ca în forma actuala proiectul nu este acceptabil”, a aratat acesta.
În ceea ce priveste beneficiul economic pe care proiectul de exploatare l-ar aduce statului român, Ionel Haiduc a declarat ca „o redeventa de 6 la suta este putin” si ca un asemenea beneficiu este limitat. Totodata, Ionel Haiduc a apreciat ca în România ar fi necesar sa se aplice procedeul în exploatarea resurselor naturale minerale, aplicat în tarile arabe la petrol si într-o serie de tari asiatice la petrol si la minerale, la metale, unde s-a optat pentru o varianta bazata pe contracte de împartire a productiei.
„Acestea se bazeaza pe faptul ca resursa este proprietatea statului respectiv, a tarii respective, care este si proprietarul productiei extrase. Atunci din productia extrasa operatorul primeste o parte care acopera cheltuieli de investitie, cheltuielile de operare si un profit rezonabil. În cazul petrolului se ajunge pâna la 80 la suta, revine statului proprietar. Oare tarile arabe ar fi atât de bogate daca ar da petrolul cu 6 la suta redevente?”, a spus academicianul.

Ar trebui sa fie aprobate numai acele proiecte care fac exploatarea în galerii

Presedintele Academiei Române a declarat ca, în opinia Academiei, ar trebui sa fie aprobate numai acele proiecte care fac exploatarea în galerii.
„Consideram ca daca exploatarea se face în galerii subterane si nu în cariera deschisa, nu este afectat mediul înconjurator, nu este mutilat peisajul si nu se pune în pericol patrimoniul construit sau arhitectonic sau de alta natura. Ar trebui aprobate, consideram, numai acele proiecte care fac exploatarea în galerii. Consideram ca este necesara folosirea unei tehnologii prietenoase pentru mediu, adica în cazul de fata fara cianuri”, a declarat academicianul, precizând ca în prezent exista tehnologii fara cianura.
El a dat ca exemplu faptul ca o firma americana de cercetare a lansat un procedeu fara cianura, prietenos fata de mediu, în care efectul economic este comparabil cu al cianurii, iar gradul de extractie ar fi comparabil sau chiar mai bun.
„Se prevede în proiect ca în perioada de constructie vor fi 2.000 de locuri de munca sau 2.200. Aceasta perioada de constructie dureaza doi ani. Ce se întâmpla cu locurile de munca care dispar dupa doi ani când perioada operationala va consuma între 500, în primele variante, sau 900 în ultima varianta propusa de locuri de munca. (…) Durata proiectului este prevazuta pe 20 de ani, în care se epuizeaza zacamântul si locuitorii care au functionat în aceasta perioada ramân si ei fara locuri de munca într-o zona în care nu mai exista nicio resursa, plus reputatia proasta ca s-a folosit cianura si asta va îndeparta orice potential turist care ar veni sa vada aceasta zona”, a mai sustinut Ionel Haiduc.
Totodata, presedintele Academiei Române a mai precizat, într-un interviu anterior pentru Curierul National, „ca fiind vorba despre aur, cota ce revine statului ar trebui sa intre direct în vistieria sa”.
„Statul român nu trebuie sa-si cumpere propriul aur! Sunt oare cetatenii României dispusi sa renunte la aceasta avere si sa-i ramâna fiecaruia doar 2-3 grame? Consider ca în anticiparea beneficiilor trebuie sa avem în vedere veniturile directe rezultate din exploatarea aurului (si argintului etc.) care în forma actuala cuprind redeventele, impozitul pe profit, impozitul pe salariile celor care lucreaza, eventual alte taxe. Desigur, pot fi si alte venituri, indirecte sau colaterale – cu atât mai bine – avansate de firma, dar acestea trebuie evaluate si prezentate separat, nu ca argument principal”, a mai declarat Ionel Haiduc. Raluca Pancu, curierulnational.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie