Comisia de privatizare a CFR Marfa analizeaza prelungirea termenului de privatizare a companiei

 

Comisia de privatizare a CFR Marfa analizeaza amânarea termenului de finalizare a procedurii, scadent la jumatatea lunii, si a cerut informatii de la Concurenta privind durata unei decizii a institutiei, seful acesteia precizând ca ultima data avansata pentru transferul catre GFR este 10 decembrie.

privatizare cfr marfa„Ministerul Transporturilor va veghea la respectarea procedurilor din contractul de privatizare. În acest sens a fost ceruta oficial pozitia Consiliului Concurentei, raspunsul a sosit vineri si a ajuns la presedintele comisiei de privatizare (secretarul de stat Cristian Ghibu – n.r.). Dupa ce comisia va analiza documentatia primita si o va pune în contextul celorlalti parametri ai contractului, va lua o decizie privind continuarea acestui proces de privatizare”, a declarat agentiei MEDIAFAX purtatorul de cuvânt al ministerului Transporturilor, Teodora Trandafir.

În presa au aparut informatii ca ministerul Transporturilor a redactat recent un proiect de act normativ prin care se amâna termenul de finalizare a privatizarii, însa documentul nu apare pe pagina web a institutiei.

Contactat de MEDIAFAX, presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat ca reprezentantii comisiei de privatizare au solicitat date estimative privind finalizarea analizei tranzactiei de preluare a CFR Marfa de catre Grup Feroviar Român (GFR).

„Le-am spus termenele legale. O analiza obisnuita dureaza maxim 45 de zile daca notificarea este completa. Daca este o analiza mai complicata, care necesita o procedura numita investigatie, atunci dureaza maxim 5 luni”, a aratat Chiritoiu.

El a adaugat ca institutia pe care o conduce a solicitat GFR unele completari cu termen de primire în 20 de zile, iar din experienta Consiliului, dupa ce notificarea este completa, o analiza dureaza circa o luna.

„Nu este o obligatie legala de o corobora termenul în care raspunde Consiliul cu graficul de plati”, a punctat Chiritoiu.

Seful Consiliului Concurentei a confirmat ca reprezentantii comisiei de privatizare analizeaza modificarea termenului de încheiere a procedurii si a precizat ca ultimul termen avansat în discutiile cu acestia a fost 10 decembrie.

Ministrul Transporturilor, Ramona Manescu, a cerut Consiliului Concurentei si consultantilor un punct de vedere privind termenul de finalizare a privatizarii CFR Marfa, stabilit acum pentru 15 octombrie, precizând ca o eventuala prelungire va fi discutata în Guvern.

GFR a virat joi 90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) într-un cont escrow deschis la Banca Transilvania, suma reprezentând 10% din pretul de cumparare a 51% din actiunile CFR Marfa detinute de stat. Alimentarea contului reprezinta o conditie prealabila pentru finalizarea privatizarii, iar termenul pentru transferul celor 20 milioane de euro expira vineri, 4 octombrie.

Saptamâna trecuta, GFR a depus la Consiliul Concurentei notificarea privind achizitia a 51% din CFR Marfa. Notificarea cuprinde, printre altele, documente legate de companiile implicate în tranzactie si piata de profil.

În luna iunie, GFR a fost declarat câstigator în procesul de privatizare a CFR Marfa, oferind un pret de 202 milioane euro pentru 51% din actiuni.

Contractul a fost semnat la începutul lunii septembrie, Gruia Stoica declarând atunci ca banii vor fi platiti dupa ce Consiliul Concurentei va emite o decizie privind aceasta tranzactie.

Hotarârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfa a fost publicata la jumatatea lunii august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzactiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrarii în vigoare a actului normativ, respectiv jumatatea lunii octombrie.

CFR Marfa este cea mai mare companie de profil din România, iar GFR principalul competitor.

Guvernul a stabilit ca termenul de finalizare a privatizarii CFR Marfa este jumatatea lunii octombrie, printre conditiile impuse pentru încheierea tranzactiei figurând constituirea unui depozit bancar de aproximativ 20 milioane de euro de catre GFR si o adresa sau un aviz de la Consiliul Concurentei.

Actul normativ stabileste ca finalizarea tranzactiei, constând în transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de actiuni, va fi realizata sub conditia încheierii unui contract de escrow în termen de 30 de zile de la data semnarii contractului de vânzare, 2 septembrie.

Contractul de escrow va fi anexa la contractul de vânzare de actiuni si va avea ca obiect, în principal, plata de catre cumparator a 10% din pretul de cumparare (90,49 milioane lei, dintr-un total de 904,98 milioane lei) în termen de doua zile de la data contractului de escrow.

Transferul dreptului de proprietatea asupra actiunilor majoritare la CFR Marfa este conditionat totodata de „emiterea de catre Consiliul Concurentei a unei adrese sau decizii” în conformitate cu dispozitiile Legii concurentei „si/ sau emiterea unui asemenea document de catre alte autoritati de concurenta competente”.

Potrivit hotarârii de Guvern, daca finalizarea tranzactiei nu are loc, indiferent de orice culpa a cumparatorului, în termenul de 60 de zile calendaristice de la data intrarii în vigoare a hotarârii, contractul se desfiinteaza „de plin drept” fara a mai fi necesara punerea în întârziere, fara orice alta formalitate prealabila si fara interventia instantei.

Premierul Victor Ponta a declarat în august ca daca GFR nu va plati banii pentru transportatorul feroviar de stat va fi numit un manager privat, iar licitatia va fi reluata. Potrivit premierului, în cazul reluarii licitatiei, termenele vor fi mult mai extinse si mai rezonabile decât la prima licitatie, derulata în conditiile si termenele negociate cu Fondul Monetar International. Ioan Dornescu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie