Romgaz Medias isi va reduce valoarea nominala a actiunilor de zece ori, de la zece lei la un leu pe unitate

 

Romgaz, principalul producator de gaze naturale, controlat de stat, intentioneaza sa reduca valoarea nominala a actiunilor sale de zece ori, de la zece lei la un leu pe unitate. Scopul masurii este de a face actiunile companiei mai atragatoare pentru investitori cu o luna înainte ca un pachet de 15% din titluri sa fie listat pe bursa din Bucuresti si pe cea de la Londra.

romgazÎn urma operatiunii, asupra careia actionarii se vor pronunta astazi, capitalul social al companiei nu se va modifica, deoarece numarul de actiuni va creste de la 38,53 de milioane de actiuni cu valoarea de 10 lei la 385,2 milioane de actiuni cu valoarea de 1 leu. Statul român, prin Ministerul Economiei, va detine în continuare 85% din actiuni, cu o valoare de 327,6 milioane de lei, iar restul de 15% vor fi controlate de Fondul Proprietatea.

Pur psihologic

Telul principal al reducerii valorii actiunilor, operatiune numita stock split, este de a face titlurile mai atractive în oferta publica initiala a companiei, care va avea loc în luna noiembrie. Având un pret mai mic, actiunile Romgaz ar fi accesibile unei plaje mai mari de investitori.

„Este pur psihologie de marketing. Este aceeasi valoare a capitalului, dar altul este impactul la investitor“, a spus Gabriel Dumitrascu, seful Directiei de Privatizare din Departamentul pentru Energie, institutia în subordinea careia functioneaza Romgaz.

La oferta pe bursa a producatorului de energie Nuclearelectrica, derulata în perioada 9-20 septembrie, pretul mic si discount-ul oferit în primele zile au dus la suprasubscrierea ofertei de 5,6 ori pe segmentul investitorilor mici si de 2,3 ori pe segmentul de retail. Compania a atras 281,8 milioane de lei (63 milioane de euro) din vânzarea pe bursa a unui pachet de actiuni de 10%. Titlurile Nuclearelectrica intra astazi la tranzactionare sub simbolul SNN.

Dumitrascu nu a precizat ce parte din oferta Romgaz va fi destinata investitorilor mici, mentionând ca acest aspect este înca în discutie. În luna septembrie, el a afirmat ca investitorii români vor putea cumpara o treime din oferta, în valoare de circa 200 milioane de euro. Restul de doua treimi din titlurile din oferta ar urma sa fie „împachetate“ în certificate de depozit (GDR) care vor fi listate la bursa de la Londra, unde cumparatorii sunt fonduri de investitii straine.

 Lichiditate mai mare?

El a adaugat ca o valoare mai mica a actiunilor Romgaz ar duce si la o mai mare lichiditate în tranzactiile ulterioare. „De regula, s-a vazut ca vânzarea actiunilor cu valori mari stagneaza. Altfel te desparti de o actiune de 4 euro decât de una de 40 de euro, si altfel se vede cresterea ulterioara a actiunii“, a spus Dumitrascu.
În acest context, oficialul Departamentului pentru Energie a mentionat ca o operatiune de stock split ar fi trebuit realizata si la Transgaz, înainte de listarea din 2007 a companiei de transport de gaze naturale. Totusi, desi pretul unei actiuni este de circa 189 de lei, titlurile companiei sunt printre cele mai lichide de pe bursa de la Bucuresti. În prezent, 25% din capitalul Transgaz este tranzactionat liber.

Mai multi bani din liberalizare

Romgaz este una dintre cele mai valoroase companii din portofoliul statului, cu afaceri de 432 de milioane de euro si un profit de 175,3 milioane de euro în primul semestru al acestui an. Fiind cel mai mare producator local de gaze naturale, compania este bine plasata pentru a profita de liberalizarea pietei de gaze, prin care îsi va putea vinde productia pe piata locala la preturi aliniate, treptat, la cele de pe pietele externe.

Cea mai recenta crestere a pretului intern al gazelor a avut loc la începutul lunii, acesta urcând la 49,8 lei pe MWh pentru gazele folosite de consumatorii casnici, si la 68,3 lei pe MWh în cazul clientilor noncasnici. Majorarile de pret vor continua pâna la 119 lei pe MWh, nivel care va fi atins la 1 octombrie 2014 pentru clientii noncasnici si la 1 octombrie 2018 pentru cei casnici. Radu Bostan, zf.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie