AdePlast vinde 33% din actiuni la Bursa. Compania vrea sa atraga 13-15 milioane de euro

 

Producatorul de materiale de constructii AdePlast lanseaza miercuri, 2 octombrie, o oferta publica pentru listarea la Bursa, prin care vrea sa vânda o treime din actiuni, pentru 13 – 15 milioane euro, potrivit unui comunicat transmis, luni, de intermediarul operatiunii.

adeplast1„Prin intermediul ofertei publice initiale, ce se va derula în perioada 2 – 15 octombrie, Adeplast pune în vânzare un numar de 16.500.000 actiuni (reprezentând 33,3% din capitalul social majorat al Adeplast în urma ofertei publice de vânzare) În urma ofertei publice de vânzare de actiuni, Adeplast îsi propune atragerea unei sume cuprinse între aproximativ 13 si 15 milioane de euro (în functie de pretul final de alocare în oferta), fonduri ce vor fi folosite în vederea finantarii unor noi investitii si dezvoltarii activitatii companiei”, se arata în comunicat.

În comunicat nu sunt precizate preturile la care va fi lansata oferta.

Oferta este intermediata de Intercapital Invest si Banca Comerciala Româna.

Dupa încheierea ofertei actiunile Adeplast vor fi tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti. Oferta Adeplast este prima oferta publica de vânzare din România care va fi urmata de un plan de stabilizare a pretului si prima oferta publica de vânzare în care toate subscrierile sunt revocabile, se spune în comunicat.

„Mesajul pe care vrem sa-l dam investitorilor este sa vina alaturi de o companie 100% româneasca în procesul nostru de dezvoltare ambitioasa. Continuam investitiile în tehnologie pe cele trei platforme industiale, pentru a crea din AdePlast un brand regional”, a declarat în comunicat proprietarul companiei, Marcel Barbut.

La rândul sau, presedintele Intercapital Invest Razvan Pasol apreciaza ca oferta publica initiala a Adeplast reprezinta unul din cele mai importante evenimente bursiere din ultimii ani.

„Oferta publica Adeplast este prima listare de companie privata dupa o pauza de mai bine de cinci ani în care firmele au evitat sa apeleze pentru finantare la bursa. Este un nou capitol în dezvoltarea
Adeplast, aducând atât o gama de optiuni de crestere si finantare ulterioara, dar si o mai buna vizibilitate si reprezentativitate în piata”, a afirmat si directorul BCR Corporate Finance and Investment Banking, Matei Filipidescu.

Înfiintata în anul 1996, AdePlast detine noua fabrici, de mortare uscate, polistiren si vopsele, situate pe trei platforme industriale, în Oradea, Ploiesti si Roman.

Compania a înregistrat anul trecut venituri totale de 184,4 milioane lei, în crestere cu 29%, si un profit net în urcare de la 6,9 milioane lei la 16,2 milioane lei, conform situatiilor financiare individuale IFRS.

Marcel Barbut a vrut sa listeze AdePlast înca din 2008, însa a renuntat ca urmare a scaderilor burselor în timpul crizei. El vrea acum sa atraga de pe piata locala de capital pâna la 68 de milioane lei (aproximatix 15 milioane euro) printr-o oferta initiala în vederea listarii. Oferta include si o ma­jo­rare de capital de 5,2 milioane euro apro­bata printr-o decizie AGA din luna iunie. economica.net

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

1 comentariu

  1. Vasile Stoica spune:

    Nici o sansa sa se listeze la bursa . Cred ca stie toata lumea cine e Adeplast si mai ales Domnul Barbut.
    Restul ce scrie presa sunt povesti. Vorbim la anul pe vremea asta sa vedem daca mai exista pana atunci

Adaugă părerea ta


 

Distribuie