Gheorghe Mencinocopschi sustine ca nu se simte vinovat in legatura cu privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare

 

Gheorghe Mencinocopschi va ataca decizia de joi a Tribunalului Bucuresti prin care a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare, el precizând ca demersurile au fost realizate de Agentia Domeniilor Statului, potrivit legii.

gheorghe mencinicopschi„Nu ma simt vinovat cu nimic. Ma asteptam la o astfel de decizie, dupa reactia pe care au avut-o procurorii de-a lungul procesului. În cele scrise (de catre anchetatori – n.r.) sunt erori grosolane. Procedura de privatizare a fost aceeasi pentru sute de societati si institute si a fost facuta, în baza unei hotarâri de guvern, de catre Agentia Domeniilor Statului. Apoi, nu se vând terenuri si cladiri, ci se vând actiuni, iar pretul actiunilor a fost calculat conform legislatiei. Nu eu am stabilit acele tarife”, a spus Mencinicopschi.

Fostul director al Institutului de Cercetari Alimentare (ICA) a mai spus ca titul de proprietate si valoarea terenului sunt înscrise în actele Agentiei Domeniilor Statului. În plus, sustine Mencinicopschi, suprafata despre care „se vorbeste eronat ca ar fi de 32 de hectare este, în fapt, de 3,2 hectare”.

„Nu am pus eu nimic din capul meu. Toate documentele de privatizare sunt la ADS. Privatizarile s-au facut clar dupa aceleasi standarde, dupa acelesi proceduri, si nu diferit de la o institutie la alta”, a mai spus Mencinicopschi.

Tribunalul Bucuresti a dispus condamnarea lui Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare si interzicerea unor drepturi civile.

Gheorghe Mencinocopschi a primit o pedeapsa de sase ani de închisoare cu executare. Elvira Gheorghita, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie