Piata auto ramane pe minus anul acesta

 

Piata auto a crescut in august pentru a doua luna consecutiv anul acesta, insa avansul din ultimele doua luni nu a fost suficient pentru a compensa scaderea din primele sase luni, potrivit Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).

piata auto„Si in luna august inregistram o crestere fata de luna similara a lui 2012, fapt ce face ca dupa plusul inregistrat si in iulie, sa consemnam in aceste doua luni o crestere medie de 3,5% fata de iulie-august 2012, din care la autoturisme de 15,2%”, au spus reprezentantii APIA.

Cu toate acestea, pe totalul celor 8 luni din 2013, piata a inregistrat o scadere generala de 13,2%, din care la autoturisme, de 11,4%.

Si pe plan european observam o evolutie negativa (desi asteptarile analistilor erau favorabile unei reveniri a pietei in al doilea semestru din 2013), principalele tari inregistrand pe ansamblul celor 8 luni de pana acum scaderi importante (Franta -9,8%, Italia -9,2%, Germania -6,6%).

In continuare, vanzarile pe piata din Romania sunt sustinute de achizitiile realizate de catre persoanele juridice (74% din totalul la 8 luni). In ceea ce priveste situatia pe luna august, raportul este si de aceasta data favorabil achizitiilor realizate de catre persoanele juridice care reprezinta 65% din total (in crestere fata de luna iulie, cand ponderea acestora a fost de “doar” 53%).

Oricum, pe fondul demararii Programului “Rabla” situatia s-a mai echilibrat fata de primele luni ale anului, cand acest raport era net in favoarea persoanelor juridice (peste 80% )

Productia nationala. La un volum total de 275.313 unitati fabricate in 8 luni, se inregistreaza o crestere de 36% fata de anul 2012, cifra datorata in exclusivitate productiei de autoturisme care inregistreaza o crestere de 44% (volum total 275.299 unitati). In cifre absolute, fata de aceeasi perioda din 2012, au fost fabricate in 2013 cu 72.839 mai multe autovehicule. Volumele cele mai mari le-au inregistrat Dacia Sandero (76.734 unitati, volum aproape dublu fata de 2012), urmata de Dacia Duster (76.384 unitati), Dacia Logan (65.418 unitati) si Ford B-MAX (53.945 unitati).

Exportul. La volum de 237.382 unitati exportate in 8 luni, inregistram si la acest capitol o crestere semnificativa de 20,1% comparativ cu aceeasi perioada din anul trecut. Cresterea se datoreaza in exclusivitate autoturismelor, care inregistreaza +26,5%.

Cel mai exportat model in cele 8 luni de pana acum a fost Dacia Duster (77.384 unitati), urmat de Sandero (77.952 unitati) si Ford B-MAX (53.812 unitati). Ar mai fi de remarcat faptul ca peste 86% din productia nationala a fost exportata, astfel ca industria auto ajunge sa contribuie in mod semnificativ la reducerea deficitului comercial al Romaniei, dupa cum a fost mentionat si in statisticile oficiale (INS).

Vanzarile. Cu un volum total de 6.339 unitati vandute in luna august, si unul total la 8 luni de 49.325 unitati (din care 41.493 autoturisme), consemnam fata de 2012 o scadere totala de 13,2%, scadere la care autoturismele “contribuie” cu -11,4%.

La autoturisme, top-ul pe marci la 8 luni din 2013 este practic acelasi cu cel din 2012, doar volumele fiind diferite, astfel: pe primul loc Dacia, cu 13.297 unitati vandute (32,1% din total), urmata de Volkswagen (4.761 unitati / 11,5%), Skoda (3.174 unitati / 7,6%), Renault (2.436 unitati / 5,9%), Ford (2.295 unitati / 5,5%), si Hyundai (1.791 unitati / 4,3%). Pe modele, situatia ramane neschimbata fata de luna trecuta, Dacia Logan fiind pe primul loc, urmat de Duster, Sandero, Volkswagen Golf si Skoda Octavia.

Citeste articolul integral pe dailybusiness.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie