Sondaj MedNet: 80% dintre romani, apeleaza la serviciile medicale private
De voie, de nevoie: din 2009 pâna în prezent, ponderea românilor care au declarat ca au apelat cel putin o data la serviciile medicale private a crescut de la 57% la 80%, arata un sondaj MedNet. Expaniunea continua a retelelor de servicii medicale în tara, dar si hibele din sistemul sanitar public au contribuit semnificativ la rezultatele acestei statistici.
Analizând dinamica apelantilor la serviciile medicale private atât în Bucuresti cât si în Provincie, se observa faptul ca, daca în anul 2009 aproximativ 57% dintre persoanele intervievate declarau ca au apelat la acest tip de serviciu, anul acesta procentul lor a depasit 80%.
Mai exact, trendul crescator al apelarii la servicii medicale în regim privat s-a mentinut de-a lungul anilor (de la 56,9% în 2009 atât în Bucuresti cât si în Provincie – orase +100.000 locuitori, la 85,6% – Bucuresti – respectiv 80,9% – Provincie – în 2013).
Unul dintre principalele motive este expansiunea continua a clinicilor si cabinetelor medicale private precum si a laboratoarelor si spitalelor private concomitent cu marirea capacitatii acestora de a trata pacientii.
Totodata, dificultatile financiare si starea precara a sistemului public de sanatate, puse în balanta cu amabilitatea personalului, precum si dotarea tehnica a clinicilor si spitalelor private i-au facut pe multi români sa aleaga privatul.
Pentru aproximativ o treime dintre respondentii din Bucuresti (31,8%), tratamentul la privat înseamna exclusiv apelarea la o clinica medicala privata.
În cazul Provinciei (orase +100.000) aceeasi sintagma presupune pentru 27,7% dintre persoanele intervievate mersul atât la o clinica medicala cât si la un cabinet medical si nu în ultimul un laborator privat de analize.
Potrivit MedNet, piata serviciilor medicale private (exceptând abonamentele medicale si serviciile stomatologice) a cunoscut de asemenea o crestere constanta de-a lungul anilor ajungând în 2013 în jurul valorii de 131 milioane € în Bucuresti (81 milioane € în 2009) si la aproximativ 176 milioane € în Provincie (orase + 100.000 locuitori) (de la 105 milioane € în 2009). Nicoleta Banila, capital.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!