Ministrul Finantelor Publice, a declarat ca Directia Antifrauda, va fi operativa in cel mult o luna

 

Directia Nationala Antifrauda Fiscala va fi operativa în cel mult o luna, a declarat marti ministrul Finantelor Publice, Daniel Chitoiu, la conferinta de lansare a proiectului de modernizarea a administratiei fiscale, care va fi implementat, în perioada 2013-2018, în colaborare cu Banca Mondiala.

daniel chitoiu‘Îmi doresc ca administratia fiscala sa fie în masura sa reactioneze operativ la toate informatiile si analizele privind evaziunea fiscala si frauda fiscala. Degeaba constatam dupa luni sau ani de zile ca anumite firme au facut evaziune fiscala, mergem cu toate structurile de control ale ANAF, le verificam, stabilim impozite si taxe suplimentare, majorari si penalitati, iar sumele nu se mai încaseaza niciodata. Evidentele fiscale sunt încarcate cu sume care nu pot fi recuperate niciodata pentru ca firmele respective ori sunt cesionate, ori nu mai au niciun fel de patrimoniu, ori actionarii sunt disparuti’, a spus Chitoiu.

Oficialul MFP a subliniat ca vrea ca în noua structura sa intre oameni profesionisti, integri si onesti.

‘Nu mai vreau reclamatii din partea mediului de afaceri ca merg (inspectorii Fiscului – n.r.) în control de nenumarate ori într-o luna, o jumatate de an sau un an si verifica numai aspecte formale. Vreau ca aceasta structura sa mearga la marea evaziune fiscala si frauda fiscala si la activitatile de contrabanda. Rolul Directiei Antifrauda este sa schimbe comportamentul celor care au intentia sau fac evaziune fiscala, de a-i prinde si de a le confisca sumele, sa le recupereze operativ’, a afirmat Chitoiu.

Ministrul Finantelor a declarat ca îsi doreste ca rezultatele proiectului sa se reflecte într-o administratie fiscala moderna, eficienta, care sa reprezinte un partener pentru toti contribuabilii din România, eficienta în sensul colectarii veniturilor bugetare la un nivel apropiat de media UE, iar evaziunea fiscala cel mult la nivelul din celelalte state din UE.

Oficialul MFP a subliniat ca eficientizarea si modernizarea administratiei fiscale va duce si la o concurenta loiala în mediul economic, deoarece în prezent cei care nu platesc taxe si impozite fac concurenta neloiala din punct de vedere al preturilor, clientilor si pietei în general.

‘Ma voi implica direct în acest proiect, vreau sa îl urmaresc si sa îi vad eficienta’, a mai spus ministrul Finantelor, care i-a asigurat pe reprezentantii institutiilor din proiect ca vor avea tot sprijinul sau administrativ, legislativ si politic, pentru adoptarea deciziilor necesare. capital.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie