Legislatia privind autorizatiile pentru atelierele service-uri auto, a fost modificata

 

Potrivit lui Florin Melciu, directorul exeuctiv al RAR-OCS, începând cu 28 august 2013 s-a schimbat legislatia privind autorizatiile pentru atelierele service-uri auto.

service auto„În ceea ce priveste autorizarea service-urilor auto, în conditiile determinate de schimbarea legislativa indusa de aparitia Legii 51/2013 care modifica OG 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici, începând cu 28 august 2013, data la care s-au publicat normele de aplicare a Legii 51/2013 în Monitorul Oficial, prin intermediul Compartimentului de Autorizari Domeniu Reglementat pe care-l conduc, toate autorizatiile pentru atelierele service-uri auto sunt si vor fi emise într-un nou format”, a precizat Florin Melciu într-un comunicat de presa.

Directorul exeuctiv al RAR-OCS, Florin Melciu, mai spune ca ” aceasta noua abordare a autorizarii atelierelor service-urilor auto este sustinuta prin actiuni de amploare a personalului RAR – OCS sub directa coordonare a directorului general RAR – dl George-Adrian DINCA, care ne-a acordat sprijinul necesare finalizarii acestui proiect. Potrvit lui Melciu, au fost facute toate demersurile pentru agentii economici sa nu întâmpine nici o dificultate. „Dintre actiunile întreprinse amintesc de: actiunea de colaborare cu Ministerul Transporturilor pentru elaborarea metodologiei de aplicare a noii legi, actiunea de instruire a personalului de specialitate si actiunea de informare a operatorilor economici prin afisarea pe website-ul RAR a detaliilor cu privire la costurile autorizarii si forma noii autorizatii,” a precizat Florin Melciu. rtv.net

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie