Dupa ce au fost anuntati ca in jur de 1.500 de salariati vor fi concediati, sindicalistii CFR Marfa intentioneaza sa dea in judecata autoritatile

 

Sindicalistii se gândesc sa actioneze autoritatile în Instanta, dupa ce au fost anuntati ca în jur de 1.500 de salariati din cadrul CFR Marfa urmeaza sa fie concediati în perioada noiembrie-decembrie, dupa cum ne-a spus Iulica Mantescu, presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, care ne-a precizat: „Avem termen zece zile sa contestam decizia (n.r. de disponibilizare) si sa actionam în judecata autoritatile, lucru pe care îl luam în calcul. Vom discuta si cu colegii din teritoriu pentru a putea lua o hotarâre în acest sens. Actiunile de acest tip ar fi trebuit stopate în momentul în care a început privatizarea companiei. În programul de privatizare nu scrie despre vreun plan de reastructurare de personal. Nu întelegem de ce Ministerul Transporturilor a facut transferuri de active, a sters datorii, iar acum face concedieri si nu vedem o reactie a premierului legata de aceste lucruri si în special de disponibilizari”.

CFR MarfaDomnul Mantescu sustine ca, desi li s-a promis ca vor fi protejati, fiind aprobata Ordonanta 36/2013 în acest sens, salariatii care vor pleca de la CFR Marfa nu vor primi salarii compensatorii, ca urmare a adoptarii în sedinta de Guvern din 27 august a unei Ordonante de Urgenta care contine urmatoarea prevedere: „Începând cu data intrarii în vigoare a prezentei ordonante, venitul lunar de completare prevazut de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor masuri de protectie sociala acordata persoanelor disponbilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare se acorda numai persoanelor disponibilizate în conditiile stabilite de respectiva ordonanta de urgenta, din cadrul operatorilor economici reclasificati în sectorul administratiei publice conform listei publicate de Institutul National de Statistica”.

Respectiva lista invocata în actul legislativ nu contine, însa, si compania CFR Marfa.

În aceste conditii, sindicalistii au înaintat premierului Victor Ponta o scrisoare deschisa în care si-au exprimat nemultumirea cu privire la situatia de la CFR Marfa, mentionând: „Suntem profund socati ca ministrul transporturilor doreste sa schimbe conditiile de privatizare la CFR Marfa, asumându-si procesul de restructurare înainte de preluarea efectiva de compania privata, dar în perioada de transfer de la stat catre aceasta. Care este logica începerii unui proces de restructurare care vizeaza aproape 1.500 de salariati la nivelul unei societati aflate deja într-un proces avansat de privatizare? O societate care, în ultimii ani, a trecut deja prin procese ample de restructurare, cu 4.964 de salariati dis¬ponibilizati în cursul anului 2010 si înca 2.460 în 2011. Este surprinzator, deoarece responsabilitatea sociala fata de lucratori era a celui care cumpara, cu toate programele sociale de acompaniament ale unui asemenea proces de anvergura. Ceea ce este mai grav este ca statul nu numai ca se substituie operatorului privat, transferând o parte a responsabilitatii sociale catre bugetul de somaj, dar transfera conform noii legislatii în vigoare costurile acestui proces pe umerii bietului salariat pe care îl deposedeaza si de drepturile sale de salarii compensatorii. Nu este numai o bataie de joc fata de salariati, dar acest efect negativ va fi reflectat si în situatia economica a comunitatilor locale”.

Prin scrisoarea semnata de Bogdan Hossu, presedintele CNS Cartel Alfa, sindicalistii solicita premierului o întrevedere de urgenta.

Fostul ministru al transporturilor Relu Fenechiu ne-a precizat ca autoritatile nu au stabilit o data pentru demararea unui plan de restructurare de personal, acesta putând fi aplicat în orice moment.

Domnia sa anunta, în data de 16 iulie, ca prin semnarea contractului de privatizare a CFR Marfa nu este prevazuta o întelegere oficiala privind disponibilizarea salariatilor, res¬tructurarile de personal de la CFR, CFR Calatori si CFR Marfa urmând sa fie voluntare, iar angajatii acestor companiilor sa beneficieze de prevederile OUG 36/2013.

Premierul Victor Ponta a declarat, la vremea respectiva, ca vor fi facute disponibilizari la CFR Calatori si CFR Marfa, însa nu de ordinul miilor de angajati.

La începutul saptamânii trecute, reprezentantii MT si cei ai Grup Feroviar Român au semnat contractul de vânzare-cumparare a pachetului de 51% din actiunile CFR Marfa, urmând ca Autoritatea de Concurenta sa-si dea avizul, în maxim sase luni, pe aceasta privatizare demarata în urma cu circa opt luni.

GFR înca nu a transmis dosarul de notificare catre Consiliul Concurentei. Emilia Olescu, bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie