Cum ii percep romanii pe avocati: smecheri si oportunisti

 

Perceptia populatiei asupra rolului si pozitiei profesiei de avocat in societate este una pozitiva, avocatura fiind considerata o profesie necesara, dificila si prestigioasa. Cu toate acestea, atunci cand se exploreaza aceste opinii printr-un demers calitativ, devin mai pregnante discutiile despre nemultumirile respondentilor cu privire la utilizarea serviciilor avocatiale sau la caracterul avocatilor, potrivit unui studiu al Institutului Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES), facut public de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania (UNBR).

avocat2„Cu toate ca avocatii sunt bine vazuti atunci cand vine vorba despre aptitudinile profesionale, participantii la discutiile de grup fac unele comentarii mai putin favorabile cand vine vorba despre caracterul acestora. Acestia sunt vazuti drept smecheri sau oportunisti, unii dintre respondenti nefiind multumiti de faptul ca aceia cu care au colaborat nu au manifestat suficient interes fata de rezolvarea problemelor lor juridice”, se arata in Studiul privind perceptia populatiei asupra rolului si pozitiei profesiei de avocat in societate, cunoasterea activitatilor si a serviciilor avocatiale.

In viziunea respondentilor care au alcatuit esantionul studiului citat, principalele atributii ale unui avocat sunt apararea clientului, a fi corect, a cunoaste legea si apararea dreptatii si a adevarului. De asemenea, acestia considera ca principalele responsabilitati pe care un avocat le are fata de persoana pe care o asista, reprezinta sau consiliaza sunt sa o apere, sa fie corect in relatia cu ea si sa ii fie loial.

Lipsa interesului si neprezentarea la proces, printre nemultumirile respondentilor

Majoritatea persoanelor intervievate au declarat ca au o parere buna sau foarte buna despre aceasta profesie (74%), in timp ce o parere proasta sau foarte proasta au doar 18%.

„Principalele motive care ii determina pe respondenti sa aiba o parere buna despre aceasta profesie sunt: faptul ca avocatii ii ajuta si ii apara pe oameni, faptul ca este o profesie utila in societate, precum si faptul ca avocatii sunt competenti, inteligenti, educati si bine pregatiti. Motivele pentru care unii respondenti au o parere proasta despre profesie sunt faptul avocatii sunt vazuti drept lacomi, mincinosi, corupti sau incompetenti”, se mai arata in studiul citat.

In ceea ce priveste relatia cu avocatii, 73% dintre persoanele intervievate au o parere buna sau foarte buna despre colaborarea pe care au avut-o cu avocatii, in timp ce 23% au o parere mai degraba proasta.

„Principalele motive de multumire pe care le aduc in discutie participantii sunt eficienta in rezolvarea problemei, consultanta de calitate oferita, precum si castigarea cazului. Principalele motive de nemultumire, pe de alta parte, sunt lipsa interesului demonstrat de avocat, ineficienta, promisiunile incalcate, precum si neprezentarea la proces”, se mai precizeaza in documentul citat.

Onorariul: principalul motiv pentru care oamenii nu apeleaza la un avocat

Totodata, onorariile avocatilor sunt aduse in discutie de participantii la etapa calitativa, drept un aspect neplacut privind utilizarea serviciilor avocatiale. Rezultatele obtinute in cadrul etapei cantitative releva faptul ca 38% dintre persoanele care au utilizat servicii avocatiale au considerat ca tarifele platite au fost prea mari, iar 58% considera ca acestea au fost potrivite.

De altfel, aspectul financiar este si cel mai mare impediment in calea utilizarii serviciilor avocatiale, asa cum a fost el identificat de persoanele care au facut parte din esantionul reprezentativ pentru studiul citat.

In plus, romanii nu apeleaza la un avocat pentru ca, in general, ei nu isi cunosc drepturile si nu sunt foarte informati cu privire la utilizarea serviciilor avocatiale. Prin urmare, o campanie de informare a populatiei privind rolul avocatilor si privind utilizarea serviciilor avocatiale este vazuta drept utila in mare sau foarte mare masura de catre 61% dintre respondenti, in timp ce doar 23% dintre acestia considera ca ar fi utila in mica sau foarte mica masura.

„In cadrul discutiilor focalizate de grup, unii dintre participanti isi manifesta ingrijorarea cum ca pentru adulti ar putea fi prea tarziu, motiv pentru care considera ca este necesara educarea elevilor in scoli privind aceste aspecte”, se subliniaza in studiul IRES.

Romanii isi aleg avocatul in urma recomadarilor

Potrivit sursei citate, majoritatea persoanelor intervievate care au utilizat servicii avocatiale au declarat ca au ajuns la avocatul cu care au colaborat in urma unei recomandari. Mai mult chiar, unii participanti la discutiile de grup sunt de parere ca aceasta este cea mai buna modalitate pentru a gasi un avocat bun.

„72% dintre persoanele care declara ca au colaborat cel putin o data cu un avocat spun ca l-au ales in urma unei recomandari, iar 10% spun ca era un membru al familiei sau o cunostinta. 10% spun ca l-au ales la intamplare, in timp ce doar 4% au cautat anunturi, iar 1% au vazut reclame”, se arata in studiul facut public de UNBR.

Potrivit datelor furnizare de IRES, 54% dintre persoanele intervievate au incredere in serviciile oferite de avocati in mare sau foarte mare masura. De cealalta parte, cei care au putina incredere invoca faptul ca ii percep pe avocati drept corupti, lacomi sau mincinosi.

Nu in ultimul rand, se arata in studiu, participantii la focus grupuri sunt de parere ca avocatura se bucura de un prestigiu considerabil in societate, desi, unii dintre ei au adus in discutie si faptul ca s-ar putea ca acest prestigiu sa nu fie deplin meritat, precum si faptul ca, uneorii, avocatii pot sa abuzeze de acest prestigiu pentru a primi tratament preferential din partea autoritatilor si nu numai. Rodica Buliga, avocatura.com

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie