Ministrul Sanatatii vrea ca bugetul pentru spitale sa fie diminuat, iar cel al medicinei prespitalicesti sa fie majorat

 

Bugetul spitalelor se va „înrautati” în 2014, i-a avertizat, joi, ministrul Sanatatii pe managerii aflati la o dezbatere la Constanta, spunând ca vrea ca sumele pentru spitale sa fie diminuate, iar fondurile sa fie majorate pentru centrele de permanenta, cele multifunctionale si medicii de familie.

eugen nicolaescuMinistrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat, joi, la dezbaterea regionala de la Constanta pe tema proiectelor de acte normative lansate de Ministerul Sanatatii în dezbatere publica, ca va „negocia” cu presedintele CNAS ca pentru 2014 sa fie micsorate sumele alocate spitalelor si sa fie majorate fondurile pentru centrele de permanenta, centrele multifunctionale si medicii de familie.

„Eu o sa încerc si poate nu o sa se supere nimeni pe mine astazi, dar asta intentionez, sa negociez cu domnul Busoi ca pe anul 2014 la buget sa mentinem sau sa micsoram sumele alocate spitalelor si sa majoram sumele pe care le vom plati pentru centrele de permanenta si centrele multifunctionale, pentru medicii de familie, pentru ambulatoriu, tocmai ca sa marim posibilitatea sa-i motivam pe medicii din prespitalicesc si sa vina la spital chiar numai cine trebuie” , a declarat Eugen Nicolaescu la dezbaterea regionala de la Constanta pe tema proiectelor de acte normative lansate de Ministerul Sanatatii în dezbatere publica.

El a mai spus ca exista spitale cu exces de personal si a cerut managerilor sa faca ordine pentru ca lucrurile nu mai pot continua în acest mod.

„Trebuie sa recunoasteti ca la multe spitale, nu dau nume acum, dar la multe spitale aveti pe normele astea comuniste pe care le avem de normare a muncii, aveti exces de personal, dar nu faceti nimic pentru asta, doamnelor si domnilor manageri, si va sfatuiesc sa va faceti ordine pentru ca nu mai merge mult asa. Bugetul pe 2014 se va înrautati la spitale”, le-a spus ministrul celor prezenti la dezbatere.

El le-a explicat apoi jurnalistilor ca daca aceste centre de permanenta si centre multifunctionale „îsi vor face treaba”, atunci numarul celor care ajung în spital va fi mai mic.

„Noi suntem pusi sa facem ceea ce trebuie si ceea ce trebuie înseamna reforma, adica sa dam din ce în ce mai multi bani pentru medicina primara, pentru medicina de ambulator, sa dezvoltam centre de permanenta, sa dezvoltam centre multifunctionale, cu alte cuvinte sa asiguram si infrastructura necesara functionarii medicinei prespitalicesti si atunci cu adevarat numai acei oameni care au nevoie vor ajunge la spitale. Si daca vom reusi sa punem aceasta sita în functiune foarte serios, foarte profesionist si echilibrata din punct de vedere medical, atunci într-adevar vor fi mult mai putini pacienti la spitale si ca atare si bani va trebui sa dam mai putini catre spitale”, a adaugat Nicolaescu, citat de corespondentul MEDIAFAX.  Cosmin Vaideanu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie