Martin Schulz, presedintele Parlamentului European: Actuala criza economica si financiara dovedeste ca UE necesita solutii la nivel supranational
Opinia cetatenilor despre Uniunea Europeana s-a îmbunatatit considerabil, în pofida crizei economice si a masurilor de austeritate adoptate în multe tari, potrivit unui sondaj de opinie Eurobarometru publicat joi de Parlamentul European, transmite EFE.
Potrivit Eurobarometrului, 40% dintre europeni au o opinie favorabila despre UE, fata de 31% în noiembrie 2011, iar majoritatea sustin ca apartenenta la UE ‘este un lucru bun’, cu trei procente în plus fata de sondajul de opinie anterior.
Totusi, continua sa existe diferente mari de opinie în raspunsurile la întrebarea daca vocea cetatenilor conteaza în UE (54% raspund ‘nu’, iar 42% spun ‘da’).
În acelasi timp, 57% dintre subiecti considera ca exprimarea votului în cadrul viitoarelor alegeri europene, peste doi ani, este cel mai bun mod de a face sa fie ascultate opiniile lor.
Referitor la prioritatile politice, 72% sustin ca lupta împotriva somajului trebuie sa fie principalul obiectiv în contextul crizei.
Eurobarometrul a fost realizat în luna iunie, pe un esantion de peste 26.500 de cetateni din întreaga UE.
Actuala criza economica si financiara dovedeste ca UE necesita ‘solutii la nivel supranational’, a apreciat presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, potrivit caruia cetatenii sunt constienti de faptul ca este nevoie de un proiect european, deoarece nu sunt suficiente masurile individuale ale unui stat membru.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!