Abuzul statului fata de platitorii de TVA
Autoritatile fiscale refuza persoanelor impozabile recunoasterea dreptului de deducere a TVA, pe considerentul ca furnizorul lor sau unul dintre furnizorii furnizorului lor ar fi savârsit anumite nereguli
Practica mentionata porneste de la premisa, nesustinuta însa de niciun text de lege, ca persoana impozabila care încearca sa îsi exercite dreptul mensionat ar avea obligatia corelativa de a se asigura ca emitentul facturii poate dispune de bunurile consemnate în cuprinsul documentului justificativ, astfel încât sa fie capabil sa efectueze livrarea ce se constituie în fapt generator al taxei si, mai ales, ca acesta si-a îndeplinit obligatiile privind declararea si plata TVA pe care a colectat-o de la titularul dreptului de deducere. Cu alte cuvinte, ori de câte ori, ca urmare a unei fapte ilicite a furnizorului, statul nu va putea încasa de la acesta TVA colectata, autoritatile fiscale pot sa refuze beneficiarului dreptul de a-si deduce TVA aferenta acelei tranzactii, daca ajung la concluzia ca acesta nu si-a îndeplinit obligatia mentionata.
Rezolvari legale
În rezolvarea acestei probleme trebuie pornit de la principiul potrivit caruia dreptul persoanei impozabile de a-si deduce din TVA încasata sau pe care urmeaza sa o încaseze de la clientii sai, TVA pe care la rândul sau a achitat-o sau o datoreaza furnizorilor sai, este un drept fundamental al sistemului TVA, astfel cum este el reglementat de Codul fiscal român si de legislatia Uniunii Europene. În acest fel, contribuabilul va achita statului numai acea taxa aferenta valorii adaugate pe care el însusi a creat-o prin activitatea ce a avut ca obiect prelucrarea sau exploatarea factorilor de productie achizitionati de la celelalte entitati participante la viata economica. Astfel, în mod normal, preturile de achizitie pe care beneficiarul le-a platit sau urmeaza sa le plateasca furnizorilor ar trebui sa fie mai mici decât preturile pe care beneficiarul le-a încasat sau urmeaza sa le încaseze de la clientii sai, acestea din urma incluzând si plusul de valoare amintit.
În conditiile date, devine evident ca TVA aferenta preturilor încasate de furnizor este, de regula, mai mica decât TVA aferenta preturilor încasate de beneficiar, aceasta fiind, de altfel, singura ipoteza în care se poate naste dreptul statului de a colecta surplusul rezultat din diferenta mentionata. (Concluzia apare si mai evident daca avem în vedere însusi numele acestui impozit indirect).
Discriminare
Retinerea în sarcina persoanelor impozabile a obligatiei de plata a TVA în orice alte situatii creeaza o disfunctionalitate majora în activitatea acestora si o discriminare fata de ceilalti agenti economici cu care se afla în relatii concurentiale, transformând, în mod nepermis, impozitul în discutie într-un cost pentru afacere.
Pentru evitarea acestor efecte, sub presiunea reglementarilor europene, legiuitorul român a trebuit sa creeze un sistem suplu pe baza caruia sa se realizeze valorificarea dreptului de deducere, instituind pentru contribuabil obligatia de a îndeplini un set de conditii relativ simple si care nu depind decât într-o mica masura de comportamentul celorlalti participanti, din aval si mai ales din amonte, la circuitul economic. Astfel, din interpretarea dispozitiilor art. 145, alin. 2, lit. a si art. 146, alin. 1, lit. a, rezulta faptul ca persoana impozabila va avea dreptul de a deduce taxa: i) daca bunurile care i-au fost sau urmeaza sa-i fie livrate sunt folosite pentru realizarea altor operatiuni taxabile; ii) daca furnizorul este o persoana impozabila; iii) si daca detine o factura emisa în conformitate cu dispozitiile art. 155 din Codul fiscal, în care sa fie evidentiata taxa pe care a achitat-o sau urmeaza sa o achite.
În ceea ce priveste prima conditie, se observa ca îndeplinirea sa tine în mod direct de activitatea desfasurata de contribuabil, fiind astfel necesar ca acesta sa utilizeze efectiv bunurile si serviciile achizitionate la producerea altor bunuri si servicii pe care, la rândul sau, urmeaza sa le furnizeze sau sa le presteze catre propriii sai clienti prin intermediul unor operatiuni juridice, care din punct de vedere fiscal sunt purtatoare de TVA.
Referitor la celelalte conditii, îndeplinirea lor trebuie sa fie raportata strict la aparenta creata de documentul justificativ emis de catre furnizor. Astfel, prin completarea facturii cu toate datele mentionate de art. 155 din Codul fiscal, furnizorul creeaza în persoana titularului dreptului de deducere credinta rezonabila ca este persoana impozabila si ca are dreptul de a dispune de bunurile si serviciile ce fac obiectul operatiunii. Mai mult, actul juridic al emiterii facturii este suficient pentru a da nastere obligatiei furnizorului de a achita statului TVA colectata, în cuantumul consemnat în cuprinsul sau.
Asadar, cercetarea facturii, respectiv a conformitatii acesteia cu legea, este singura îndatorire impusa de lege contribuabilului în raport cu emitentul facturii, pornindu-se de la premisa ca aceasta este singurul document contabil al furnizorului la care beneficiarul are acces.
Cristian Mîneran, partener Hasotti Mîneran Nistor si Asociatii, capital.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!