Sistemul de justitie – Risc si vulnerabilitate
I. Introducere
În timp, de regula la începutul fiecarui an calendaristic, „unitatile” pozitionate în diversele zone ale sistemului de justitie din România (instante si parchetele aferente, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul National al Magistraturii, Ministerul Justitiei) îsi inventariaza rezultatele anului precedent si scot în evidenta, tot de regula, succesele obtinute si, într-o mai mica masura, neîmplinirile, acestea din urma expediate telegrafic si însotite de angajamente si propuneri formale si generaliste de îndreptare, date mai apoi uitarii pâna la viitorul raport de bilant.
Din pacate, din peisajul sistemului judiciar românesc lipsesc acele indispensabile analize profesionale, punctuale dar si generale, care sa identifice periodic vulnerabilitatile procesului de înfaptuire a justitiei, de natura institutionala, organizatorica, profesionala, umana, sa le analizeze si sa le înainteze decidentilor, însotite de propuneri concrete de evitare ori eliminare a lor, propuneri de natura legislativa, organizatorica sau chiar represiva, acolo unde este cazul. Lipsa unor astfel de analize nu ar trebui sa surprinda, constituind un fapt aproape firesc în conditiile în care în prezent nu exista, organizational si functional, o structura careia sa îi fie repartizata o atare competenta. Este adevarat ca inspectorii din cadrul Inspectiei judiciare de pe lânga C.S.M. au retinut în rapoartele lor unele deficiente organizatorice sau profesionale, dar aprecierile lor s-au limitat la greseli individuale sau erori de management la nivelul unei anumite unitati verificate, au vizat sanctionarea greselilor si nu prevenirea acestora si nu s-au extins la nivel concluziv sistemic, concentrându-se pe ancheta, nu pe sinteza analitica.
Am încercat prin consideratiile de fata sa indicam câteva zone de risc si vulnerabilitate ale sistemului si ale procesului de înfaptuire a justitiei, unele dintre situatiile retinute putând aparea la prima vedere exagerate sau pur teoretice. Vom argumenta ipotezele ce vor fi invocate în continuare si vom aprofunda asupra diversitatii si onorabilitatii camuflate (de cele mai multe ori) a mijloacelor de influentare a deciziei judecatorului (sau a procurorului). Sigur ca, acolo unde exista cumulativ buna credinta si tarie de caracter din partea magistratului, experienta de viata si atitudine prudenta, rezervata în relatiile cu tertii, orice tentativa de influentare, de manipulare, de racolare ori de îndatorare a magistratului, oricât de persuasiva ar fi aceasta, devine ineficienta si chiar riscanta pentru cel ce o promoveaza. Dar, determinat si de cauzele obiective ale modului deficitar de recrutare a judecatorilor si procurorilor, precum si de reglementare a cadrului legal de evolutie profesionala a acestora, realitatea concreta a rezistentei sistemului si a magistratilor la tentatii sau capcane de catifea lasa loc de mai bine[1].
O ultima precizare: consideratiile avansate aici nu constituie un exercitiu logic-argumentativ din partea autorului ori speculatii filozofico-psihologico-sociologice, ci reprezinta realitati constatate si/sau analizate, individual ori prin contributii colective institutionale în decursul multor ani de activitate în cadrul sau în legatura cu sistemul de justitie românesc si cel european, în functii de executie si de conducere, de supraveghere, control si sinteza. Pentru a elimina totusi posibila suspiciune a unui subiectivism excesiv, ori a unei deformatii profesionale, am argumentat acolo unde a fost cazul, cu puncte de vedere exprimate de specialisti în materia respectiva, psihologica, sociologica ori a mijloacelor de persuasiune mascata.
Studiul de fata nu este menit sa acuze, sa discrediteze ori sa aduca atingere demnitatii vreuneia din categoriile analizate, ci doar sa atentioneze, iar situatiile cercetate nu constituie neaparat generalitati, dar exista, se manifesta si au potentialul dezvoltarii în lipsa macar a unei atentionari. Aceasta mentiune va fi reluata si la finalul textului pentru înlaturarea oricarui echivoc.
II. Factori de vulnerabilitate
1. Auditorii de justitie
Aceasta categorie a viitorilor judecatori si procurori va fi analizata sub mai multe aspecte:
– vârsta;
Sistemul de învatamânt din România face posibila absolvirea facultatii de drept la vârsta de 22 ani. La aceasta vârsta multi dintre absolventii de facultate sustin concursul de admitere la Institutul National al Magistraturii si parte dintre ei reusesc sa acceada la Institut. Ponderea celor admisi la I.N.M. cu vârste între 22-23 ani este consistenta, iar filozofia lor studenteasca despre viata este previzibila si explicabila, cu atât mai mult cu cât programul de pregatire initiala de la Institut este conceput similar unei programe studentesti de învatamânt. O atitudine mai relaxata în raporturile cu tertii si o preocupare mai redusa sau deloc fata de eventuale intentii neonorabile ale acestora (tertilor) sunt aproape firesti si explicabile în contextul dat. Este foarte dificil, obiectiv, sa pretinzi unor tineri studenti-auditori ale caror nevoi de toate felurile sunt acute, diverse si multe[2], plini de elan si creduli, sa manifeste, în raport de integritatea lor profesionala prezenta dar mai ales viitoare, vigilenta, responsabilitate si rezistenta la oferte de tot felul, în conditiile în care, pe de o parte nimeni nu îi atentioneaza programatic si institutional în acest sens, iar pe de alta parte ofertele si ofertantii (sursele) sunt aparent inofensivi/inofensive si nu pretind la schimb nicio conditionare imediata[3].
– proceduri neadecvate de formare a auditorului de justitie la I.N.M.
Am aratat si în alte ocazii ca pregatirea auditorilor la I.N.M. în primul an mai ales nu constituie altceva decât o prelungire a vietii studentesti, prin obligarea acestora de a participa la numeroase cursuri teoretice sustinute si de cadre didactice universitare. Analizele anterioare amintite vizau ineficienta unui atare mod de pregatire pentru viitorii magistrati. Aici vom aborda însa subiectul prin prisma temei de fata, a vulnerabilizarii sistemului judiciar.
De regula, relatia elev-profesor, prin natura sa, instituie un ascendent al profesorului asupra elevului pe care l-a învatat carte, lucru firesc de altfel. Acest firesc devine însa nefiresc atunci când elevul este auditor de justitie, iar profesorul este si avocat. Este notoriu ca în prezent calitatea de formator la I.N.M. o detin nu doar magistrati, ci si avocati sau cadre didactice din învatamântul superior juridic, acestea din urma practicând si avocatura la nivel de pledant sau de consultanta. În sala de sedinta judecatorul fost auditor trebuie sa constientizeze ca în fata sa se afla doar avocatul, nu fostul profesor, fara a se simti dator sa manifeste un respect suplimentar daca avocatul i-a fost si profesor la I.N.M.
Citeste articolul integral pe juridice.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!