Ambasada Chinei spera ca deputatii care au vizitat Taiwanul sa evite repetarea intamplarilor ce ar dauna relatiilor chino-romane

 

Beijingul se opune vizitelor unor reprezentanti ai statului român în Taiwan, zona nerecunoscuta de România, si îsi exprima speranta ca deputatii care au fost recent la Taipei îsi vor da seama „în profunzime” de sensibilitatea chestiunii, evitând repetarea întâmplarilor care ar dauna relatiilor bilaterale, a declarat vineri, pentru AGERPRES, atasatul de presa al Ambasadei Chinei în România, Zhang Zheng.

ambasada chinei„De curând, patru deputati români au efectuat o vizita în Taiwan, iar asta nu numai ca nu e ceea ce doreste sa vada partea chineza, însa China se si opune acestui lucru. Si societatea româna considera ca aceasta este împotriva trendului ascendent al relatiilor chino-române”, a afirmat Zhang Zheng.

El a aratat ca, în cei 64 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice între China si România, „toate guvernele române, Parlamentul român si partidele politice respecta consecvent principiul unei singure Chine, iar autoritatile si popoarele celor doua tari se trateaza cu sinceritate”. Potrivit lui Zhang Zheng, acest lucru „este demn de laudat în relatiile dintre China si alte state din lume”.

Acesta a caracterizat relatiile chino-române ca fiind „de prietenie”, reprezentând „rezultatul eforturilor si preocuparilor mai multor generatii din cele doua tari”, de aceea ele „trebuie pretuite în mod deosebit”.

„Dupa ce s-a întâmplat acest incident, Camera Deputatilor, Ministerul Afacerilor Externe si Partidul Social Democrat etc din România au luat masuri si au dat publicitatii declaratii, reafirmând ca România continua sa aplice politica privind o singura China, fapt pe care îl apreciem. În lume exista o singura China, iar pozitia noastra fata de chestiunile legate de regiunea Taiwan este consecventa si clara”, a adaugat Zhang Zheng.

El i-a îndemnat pe deputatii care au fost recent la Taipei „sa trateze cu mare precautie contactele cu Taiwanul”.

„Speram ca persoanele implicate sa respecte întocmai preocuparile esentiale ale partii chineze, sa-si dea seama în profunzime de complexitatea si sensibilitatea chestiunii Taiwanului si sa trateze cu mare precautie contactele cu Taiwanul, evitând repetarea întâmplarilor care ar dauna relatiilor dintre China si România”, a spus Zhang Zheng.

Patru deputati, respectiv independentul Remus Cernea, social-democratii Ninel Peia si Ovidiu Iane si democrat-liberalul Costica Canacheu, au fost recent în Taipei.

Ministerul Afacerilor Externe a afirmat joi ca dezavueaza deplasarile unor reprezentanti ai statului român, inclusiv parlamentari, în zone nerecunoscute de România, precum Taiwan, si a anuntat ca seful diplomatiei a dispus masuri pentru retragerea pasaportului de serviciu utilizat de unul dintre membrii delegatiei. Cel care a ramas fara pasaport de serviciu a fost Remus Cernea.

„Ministerul Afacerilor Externe reafirma pozitia României privind respectarea principiului ‘o unica China’ (‘one China policy’) si reitereaza totodata importanta relatiilor speciale de cooperare cu Republica Populara Chineza”, a aratat MAE.

Pornind de la acest principiu, Ministerul Afacerilor Externe subliniaza ca „toate institutiile statului trebuie sa respecte cu strictete natura relatiilor bilaterale cu RP Chineza”.

„MAE dezavueaza deplasarile unor reprezentanti ai statului român, inclusiv parlamentari, care prezinta aparenta unor misiuni oficiale, în zone precum Taiwan, care nu au fost recunoscute de statul român. În continuare, acest lucru va fi reiterat tuturor institutiilor românesti, în mod oficial, de catre Ministerul Afacerilor Externe în perioada urmatoare”, se arata într-un comunicat al MAE.

Camera Deputatilor a precizat ca deplasarea efectuata de grupul de parlamentari români în Taiwan nu a fost una oficiala si nu a fost aprobata de conducerea forului legislativ.(AS – autor: Victoria Vioara, editor: Claudia Stanescu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie