Ziarul Financiar propune publicarea angajatilor de la stat si a functiilor lor pe site-uri

 

Ziarul Financiar a propus presedintelui Basescu în iunie 2010 publicarea salariilor angajatilor de la stat pe site-urile fiecarei institutii publice, iar presedintele a acceptat si a cerut transparenta institutiilor publice.

angajat-bugetarMinistrul de interne de atunci, Vasile Blaga, s-a opus publicarii cu nume si prenume, iar rezultatul a fost ca salariile sunt publice dar fara alocarea personala, ci numai aferente functiilor din organigrama.

Este însa insuficient. Venirea USL la putere a aratat ca miza angajarilor la stat este atât de mare încât fara o transparenta deplina în ceea ce priveste angajatii la stat posturile publice vor continua sa fie doar un obiectiv de vânatoare pentru clientii politici si nu o tinta pentru tinerii performanti care vor sa aiba o cariera în administratie.

De aceea, ZF propune acum publicarea de catre fiecare institutie a statului pe site a numelui si prenumelui fiecarui angajat si a functiei acestuia din respectiva institutie. Atâta timp cât sunt institutii publice si traiesc din banii contribuabililor, trebuie sa puna pe masa numele angajatilor. Este, de altfel, o informatie publica aflata într-un fel sau altul în alte baze de date – partial pe site-ul declaratiilor de avere www.integritate.eu sau pur si simplu pe usile ministerelor, agentiilor si ale altor institutii care traiesc din bani publici.

Cei 1,2 milioane de bugetari consuma anual 7,5% din PIB, adica 10 mld. euro pe an, ceea ce reprezinta aproape un sfert din cheltuielile bugetului consolidat.

Relativ la cei 20 de milioane de români, numarul de bugetari nu este mare, însa relativ la taxele si impozitele pe care acestia le colecteaza din economie, suntem pe locul trei în Europa.

Supradimensionarea aparatului bugetar este cauzata de lipsa de strategie. La vârf nu exista directie pentru constructia institutionala în functie de relatia cetatean-stat. Dimpotriva, functiile si departamentele se nasc în functie de întrebarea „Avem acest om care «a luptat» cu noi în campania electorala, ce post îi putem da?”. Si se înfiinteaza un nou post de consilier, un departament sau chiar un minister întreg.

Din acest punct de vedere este hilar ce goana poate avea loc dupa functii în guvern si alte institutii publice unde conducerea este numita de Parlament, precum autoritatile de supraveghere financiara sau bancara. Sunt aici oameni care sustin sus si tare capitalul privat dar nu au lucrat o zi în viata lor într-o firma privata sau care sustin sus si tare angajarea pe competente dar care îsi angajeaza rudele, nevestele, prietenii si prietenele fara nici cea mai mica jena în posturi pentru care un absolvent de Harvard sau MIT nu ar avea niciodata loc.

Citeste articolul integral pe zf.ro, Sorin Pâslaru

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie