Dupa 20 de ani la conducerea Oltchim, Constantin Roibu a demisionat

 

Constantin Roibu, cel mai puternic sef de companie de stat din România, care conduce de peste 20 de ani combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), si-a dat demisia din functiile de director general si membru al Consiliului de Administratie (CA), conform unui raport transmis Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Constantin Roibu

Demisia sa vine cu doua saptamâni înainte de licitatia pentru privatizarea Oltchim, într-un context extrem de tensionat. O data cu Roibu si-au înaintat demisiile 16 membri ai echipei executive a Oltchim.

Demisiile au fost motivate prin lipsa de dialog între seful OPSPI, Remus Vulpescu, si conducerea Oltchim. Fostii manageri ai Oltchim sustin ca OPSPI a conditionat asigurarea capitalului de lucru al companiei de înlocuirea managementului.

Circa 300 de salariati ai Oltchim au început miercuri protestul din cauza ca nu si-ar fi primit salariile de doua luni. Ei au solicitat vizita de urgenta a premierului Victor Ponta si accelerarea luarii unei decizii în privinta situatiei combinatului.

În sedinta de guvern de miercuri, Victor Ponta a declarat ca ministrul economiei, Daniel Chitoiu, raspunde cu „capul, viata si tot” pentru privatizarea Oltchim.

Andrei Chirileasa, ZF.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie