Din iulie, investitorii institutionali straini au reinceput sa cumpere actiuni Fondul Proprietatea

 

Investitorii institutionali straini si-au majorat participatiile la Fondul Proprietatea (FP) în luna iulie, dupa ce în precedentele doua luni si-au redus expunerile si au retras o parte din banii plasati pe pietele emergente, anticipând ca Fed va reduce programul de stimulare a economiei SUA.

Fondul proprietateaÎn luna iulie, participatia investitorilor institutionali straini la Fondul Proprietatea a crescut cu 0,37 puncte procentuale, la 56,51% din actiuni, dupa ce în mai si iunie pachetele detinute au scazut cu 0,54 puncte procentuale, de la 56,68% la finele lunii aprilie.

De la listarea Fondului Proprietatea la BVB, în ianuarie 2011, investitorii institutionali straini au fost cei mai mari cumparatori de actiuni Fondul Proprietatea, acestia preluând peste 42% din titluri. La finele anului 2010, investitorii institutionali straini aveau aproximativ 14% din actiuni.

Cele mai mari pachete de actiuni au fost cumparate în anul 2011, când participatia acestor investitori a urcat la 42,14%. Anul trecut, investitorii institutionali straini au cumparat peste 10% din actiunile Fondului Proprietatea.

De la listarea FP, printre cei mai mari cumparatori au fost fondul american de hedging Elliott Associates si compania de administrare a investitiilor City of London, care au ajuns sa detina peste 18% si, respectiv, 9,43%.

Cele mai recente achizitii realizate de Elliott Associates au avut în prima parte a lunii mai, când fondul american de hedging a cumparat 0,08% din actiunile FP, pentru 7,8 milioane lei (1,8 milioane euro).

Persoanele care au fost despagubite cu actiuni la Fondul Proprietatea au vândut înca de la listare pachete importante de titluri FP. Acestia au primit actiunile de la Ministerul Finantelor Publice, astfel ca participatia ministerului a scazut de la 36,79% în februarie 2011 la 2,67% în prezent. La acel moment, actionarii persoane fizice române detineau 30,78% din titlurile Fondului.

La finele lunii iulie, Fondul Proprietatea avea 8.195 de actionari, fata de 8.228 în luna iunie.

În luna iulie, principalii vânzatori de actiuni Fondul Proprietatea au fost investitori institutionali înregistrati în România si persoane fizice române, participatiile acestora coborând cu 0,4 puncte procentuale si, respectiv, cu 0,41 puncte procentuale, potrivit statisticilor transmise, miercuri, de Fondul Proprietatea Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

La finele lunii iulie, investitorii institutionali înregistrati în România detineau 8,87% din titlurile Fondului, fata de 9,27% în luna iunie.

În acelasi timp, participatia actionarilor persoane fizice români a scazut de la 23,28% la 22,87%.

Pachetele detinute de actionarii persoane fizice straine au continuat sa coboare foarte usor, de la 5,86% la 5,83%.

Fondul Proprietatea a continuat în luna iulie programul de rascumparare, care vizeaza cel mult 8% din propriile actiuni. Astfel, Fondul a cumparat zilnic actiuni proprii, preluând în luna iunie 0,47% din titluri, pentru care a platit 42,8 milioane lei (aproape 9,7 milioane euro).

Programul de rascumparare a început în luna aprilie, iar de la acel moment si pâna la finele lunii iulie, FP a cumparat în total 1,55% din propriile actiuni, platind 138,6 milioane lei (31,5 milioane euro). Astfel, Fondul a ajuns sa detina 3,24% din propriile actiuni.

Fondul Proprietatea este o societate de investitii de tip închis, înfiintata în 2005 pentru despagubirea persoanelor ale caror proprietati au fost confiscate abuziv de statul comunist si sunt imposibil de retrocedat în natura. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucuresti în ianuarie 2011.

În sedinta bursiera de miercuri, Fondului Proprietatea au depasit maximul istoric atins în ziua listarii, pe 25 ianuarie 2011, când unele operatiuni au fost realizate la 0,675 lei. Cel mai mare pret platit miercuri pentru actiunile Fondului Proprietatea a fost de 0,681 lei, nivel cu 1,34% peste închiderea de marti si, totodata, cu 0,89% peste nivelul istoric din ziua listarii.

La finalul sedintei, actiunile FP au fost cotate la 0,68 lei, cu 1,19% peste cotatia de marti. La aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a companiei este de 9,369 miliarde lei (2,114 miliarde euro). Stefan Musgociu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie