Vicepresedintele CMR, Gheorghe Borcean, considera proiectul legii salarizarii suplimentare a medicilor, ca fiind discriminatoriu

 

Proiectul legii salarizarii suplimentare a medicilor creeaza discriminare „neproductiva” între angajatii spitalului, întrucât banii privati vor ajunge numai la o anumita categorie de doctori, restul echipei primind aproape nimic, a declarat, pentru MEDIAFAX, vicepresedintele CMR, Gheorghe Borcean.

medic „Acest proiect este de departe unul modern, îndraznet, în care anumiti medici vor primi niste sporuri, o premiere. În realitate, însa, va crea discriminare între doctori, pe de o parte, dar si între medici si celelalte categorii de angajati”, considera vicepresedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Gheorghe Borcean.

Vicepresedintele CMR a argumentat ca banii primiti de la pacientii tratati în regim privat vor ajunge, în pondere de 60 la suta, la un singur medic.

„Proiectul prevede ca 60 la suta din fondurile rezultate din tratarea pacientilor în regim privat în cadrul unitatii sunt distribuite medicului curant. Apoi, 30 la suta revine personalului implicat direct în tratarea pacientilor în acest sistem, iar 10 la suta, unitatii. Altfel spus, anestezistul, medicul de laborator, cel de la serviciul de imagistica, internistul sau mâna a doua – în cazul chiurgului, dar si asistentele, infirmierele, brancardierul ar trebui sa împarta cei 30 la suta”, a mai spus Borcean.

În aceste conditii, spune vicepresedintele CMR, ar putea aparea nemultumiri în rândul angajatilor, data fiind discriminarea, care nu va fi deloc productiva pentru activitatea spitalului.

Si Federatia Solidaritatea Sanitara din România sustine ca ideea salarizarii suplimentare a medicilor este compromisa întrucât, prin forma sa, proiectul de act normativ „ascunde” mai curând dorinta impozitarii excesive a veniturilor informale decât construirea unei legi care sa creasca gradul de satisfactie al personalului si al pacientilor.

„În acest sens, un calcul simplu al rezultatelor aplicarii acestui proiect de lege indica faptul ca pentru 100 lei platiti de un pacient care doreste sa se trateze în regim privat într-un spital public medicul va lua, dupa impozitare, 33 la suta din tariful aplicat, adica 33 de lei. Alte categorii de personal participante la realizarea serviciului medical primesc 16,5 lei (16,5 la suta)”, arata Federatia, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Acest lucru dovedeste, spun sindicalistii, ca doar 49,5 la suta din tarifele aplicate vor ajunge la salariati, diferenta regasindu-se în principal la bugetul de stat. „În cazul serviciilor medicale purtatoare de TVA, analiza indica o situatie si mai trista pentru salariati, salarizarea suplimentara a medicului reducându-se, de fapt, la circa 26,6 la suta din încasari, iar restul participantilor la actul medical vor primi circa 13,3 la suta”, mai arata Federatia Solidaritatea Sanitara.

Potrivit sindicalistilor, proiectul de lege presupune ca medicii vor dori sa faca practica privata în spitalele publice pentru un venit situat între 26,6 si 33 la suta din tarifele platite de pacienti.

„Analiza atenta a legii arata ca statul încaseaza aproape jumatate din ceea ce se tarifeaza. Este evident astfel ca proiectul salarizarii suplimentare a medicilor are, de fapt, drept principal scop o crestere a încasarilor la bugetul de stat, Ministerul Sanatatii ratând doua din obiectivele sale esentiale, respectiv cresterea calitatii vietii profesionale a lucratorilor si prin asta, cresterea calitatii serviciilor medicale de care beneficiaza pacientii, preferând în schimb preluarea unor atributii ale Ministerului de Finante, cresterea sumelor colectate”, se mai mentioneaza în comunicat.

Proiectul de lege privind salarizarea medicilor se afla în dezbatere publica pâna la 1 septembrie.

Conform proiectului, spitalele publice vor putea organiza clinici sau sectii private, în care medicii sa poata lucra dupa programul de lucru din unitatea de stat.

„Vorbim despre un proiect privind cresterea veniturilor medicilor, prin care urmarim cresterea veniturilor acestora, dar si reducerea exodului, pornind de la principiul fundamental din sanatate, respectiv acela ca singurii care aduc bani în sistem sunt doctorii. Potrivit noului proiect, medicul va fi obligat sa opteze daca lucreaza cu norma întreaga, respectiv sapte ore, în spitalul public. În cazul în care a optat sa lucreze în spitalul public cu norma întreaga, atunci în aceeasi unitate sanitara va putea lucra peste programul de lucru, în sistem privat”, a explicat, în 31 iulie, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.

O alta optiune a medicului ar fi sa lucreze doar câteva ore în spitalul public, iar în rest, într-o unitate sanitara privata. „Asadar, medicul care nu vrea sa lucreze în sistemul public cu norma întreaga va face publica decizia si atunci va avea dreptul sa lucreze într-un spital privat, în cel de stat ramânând doar cu norma redusa”, a mai spus ministrul Sanatatii, într-o conferinta de presa în care a vorbit despre proiectele legislative privind reforma în sistem.

În aceste conditii, pentru medicii care aleg prima varianta, respectiv aceea de a fi cu norma întreaga la stat, spitalele vor pune la dispozitia lor sectii sau paturi private.

„Fiind vorba despre un sistem privat, consultatiile în aceste sectii vor fi platite de catre pacient, în mod direct, sau prin asigurarile private ale acestuia. Tariful perceptul de unitate sanitara pentru sectia sau paturile private vor fi afisate. O cota din tariful pe care îl încaseaza medicul îl pune la dispozitia echipei cu care lucreaza, iar o parte, spitalului”, a mai precizat atunci ministrul Sanatatii.

Nicolaescu a subliniat ca toata activitatea privata din spitalul public se desfasoara în afara programului de lucru, acest model functionând cu succes, de zeci de ani, în spitalele publice din Franta.

Din suma încasata de catre medic, 60% ramâne acestuia, 30% va reveni echipei medicale, iar 10%, spitalului, a mai spus ministrul, precizând ca numarul paturilor private nu va putea depasi 20% din totalul celor publice.

Potrivit lui Nicolaescu, acest proiect va fi aplicat mai întâi în sistem pilot, în primul semestru din 2014. Elvira Gheorghita, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie