Filmul „Pozitia copilului”, propunerea României la premiile Oscar de anul viitor

 

Filmul „Pozitia copilului”, în regia lui Calin Peter Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, a fost desemnat sa reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria cel mai bun film strain, informeaza un comunicat remis MEDIAFAX.

film premiat pozitia copiluluiFilmul „Pozitia copilului” a fost ales sa reprezinte România la premiile Academiei de film americane pe 2013, cu unanimitate de voturi, de catre un juriu format din criticul si realizatorul TV Eugenia Voda, criticul de film Magda Mihailescu, criticul si istoricul de film Cristina Corciovescu, criticul de film Mihai Chirilov (director artistic al Festivalului International de Film Transilvania), criticul de film Dana Duma, criticul de film Irina Margareta Nistor si directorul de imagine si regizorul Dinu Tanase, potrivit unui comunicat al Centrului National al Cinematografiei (CNC).

Oscarurile sunt cele mai celebre premii din cinematografie, iar o nominalizare la categoria „cel mai bun film strain” aduce producatorului si regizorului prestigiu, fapt care contribuie la cresterea încasarilor.

Potrivit regulamentului Academiei de film americane, care acorda premiile Oscar, productiile eligibile la categoria „cel mai bun film într-o limba straina” trebuie sa fie lungmetraje produse în afara Statelor Unite ale Americii, cu un dialog preponderent într-o alta limba decât engleza, care sa fi fost lansate în tara de origine nu mai devreme de 1 octombrie 2012 si nu mai târziu de 30 septembrie 2013. De asemenea, filmele eligibile trebuie sa fi rulat cel putin sapte zile consecutiv într-un cinematograf si sa aduca încasari producatorului si distribuitorului.

Propunerile tarilor trebuie sa fie primite de Academia de film americana pâna la data de 1 octombrie a anului în curs. Fiecare tara poate avea o singura propunere.

Fiecare tara poate propune o productie proprie pentru aceasta distinctie, iar dintre zecile de propuneri, este alcatuita mai întâi o lista scurta de noua pelicule, dintre care sunt apoi desemnate cele cinci nominalizari.

„Pozitia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Calin Peter Netzer dupa multi-premiatele „Maria” (2003) si „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeste cu dramatism, cu emotie, dar si cu umor despre traumele sufocarii copiilor prin dragoste si despre amprentele pe care le lasa parintii asupra personalitatii acestora. Pelicula este, totodata, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan si vorbeste despre trafic de influenta si coruptie la nivel mic în institutiile de baza ale societatii si extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Scenariul este semnat de Razvan Radulescu si Calin Peter Netzer.

Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mama si fiu. Li se alatura nume ca Natasa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Branescu, Vlad Ivanov si Tania Popa.

„Pozitia copilului” este o productie Parada Film, în coproductie cu Hai Hui Entertainment, realizata cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, BMW Motor AG, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România. Campania de promovare a filmului în România a fost sprijinita de Uniunea Cineastilor din România (UCIN) si Institutul Cultural Român (ICR).

Anul trecut, propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film strain a fost pelicula „Dupa dealuri” de Cristian Mungiu, dublu premiata la Festivalul de Film de la Cannes din 2012. Oana Ghita, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie