E 85 – carburantul eco cu succes nebun in Franta, vandut de o companie detinuta de Rompetrol
Dyneff, compania petroliera detinuta de grupul Rompetrol în Europa Occidentala, vinde cu succes în statiile de distributie a carburantilor din sudul Frantei un produs bio, denumit E 85.
Compus în proprtie de 75-85% din etanol si restul din benzina cu cifra octanica 95, produsul este conceput special pentru piata franceza, una dintre cele mai avansate din Europa din punct de vedere al utilizarii biocarburantilor.
Dat fiind continutul mare de componenta bio, produsul este mai ieftin decât benzina clasica si decât motorina. Astfel, la o statie Dyneff, un litru de E 85 costa 0,94 euro, în conditiile în care un litru de benzina de 95 1,60 euro, iar un litru de motorina 1,40 euro. Asadar, comparativ cu benzina de 95, amestecul E 85 este cu circa 41% mai ieftin.
Totusi, acest carburant nu poate fi pus direct în rezervor daca motorul nu este adaptat. În acest sens, este nevoie de un dispozitiv numit kit flex fuel, care ar costa circa 400 de euro, cu montajul inclus. În plus, consumul de carburant este mai mare, cu 20% si chiar peste. Totusi, data fiind diferenta de pret, soferul câstiga în jur 30 de euro la fiercare plin, daca alimenteaza cu E 85, comparativ cu benzina de 95.
Produsul are un pret mai mic din cauza taxelor mai mici si este avantajos si pentru companiile petroliere sa îl vânda, dat fiind ca, în Franta si ele beneficiaza de unele reduceri de taxe daca ofera produse mai putin poluante. Carburantul are un impact pozitiv în reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera si a încalzirii globale.
Chiar daca produsul exista de mai multa vreme în Franta, cei de la Dyneff sunt primii care l-au pus în statiile de alimentare din sudul Frantei, piata pe care dieselul face legea. Dyneff ocupa în prezent locul 3 pe piata distributiei de E85 în Franta, iar la sfârsitul anului 2012 a atins o cota de piata de 12% la nivel national cu 13 statii de alimentare echipate pentru distributia de E85. Succesul acestui carburant se mai explica si prin alta realitate: din cauza veniturilor din zona de sud a Frantei, exista un numar destul de mare de posesori de autoturisme mai vechi, care aleg sa alimenteze direct cu E 85 în amestec cu benzina de 95, fara sa aiba instalat acel dispozitiv.
Dyneff este cea mai mare companie din regiunea Languedoc – Roussillon si una din cele mai importante companii din zona de sud a Frantei. Compania livreaza în fiecare an aproximativ 2,3 milioane metri cubi de produse petroliere prin cele trei canale majore de distributie din Franta si Spania: retail (115 statii), small and medium distribution (9 filiale de vânzari) si trading si wholesale. Compania detine doua terminale proprii în Port la Nouvelle si este actionara la terminalele din Marsilia si Lyon. În afara de prezenta din sudul Frantei, Dyneff este un trader important pe piata franceza si spaniola operând importante capacitati de import, stocaj, distributie, în porturi precum Barcelona, Valencia, Bilbao, Bordeaux si Le Havre.
Grupul Rompetrol este detinut integral de compania nationala de petrol si gaze din Kazahstan – KazMunayGas, fiind prezent în 12 tari si cu majoritatea activelor si operatiunilor în Franta, România, Spania si Sud-Estul Europei. Rompetrol este implicat în activitati de rafinare, marketing si trading, dar si în explorare si productie, servicii petroliere, EPCM, transport, etc. Rompetrol intentioneaza sa devina una dintre cele mai importante companii petroliere integrate din Europa, din regiunea Marii Negre si a Marii Mediterane. În 2012, grupul a înregistrat o cifra de afaceri de 10,8 miliarde USD. economica.net
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!