Actul normativ care stabileste ca cetatenii isi vor primi buletinele electronice din 1 aprilie 2014 a fost publicat in MO

 

Procesul de eliberare a noilor documente de identitate urma sa inceapa in 1 iulie 2013, insa acest termen a fost amanat recent de autoritati, pana la inceputul lunii aprilie a anului viitor. Astfel, actul normativ care stabileste ca cetatenii isi vor primi buletinele electronice din 1 aprilie 2014 a fost publicat in Monitorul Oficial si intra astazi in vigoare.

monitorul oficial al romanieiParlamentarii au adoptat, recent, noi reglementari in ceea ce priveste eliberarea noilor documente de identitate. Mai exact, buletinele electronice se vor elibera incepand din 1 aprilie 2014, si nu din 1 iulie 2013, asa cum era prevazut initial.

Modificarea este cuprinsa de Legea nr. 235/2013 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/2012 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind evidenta persoanelor, actele de identitate ale cetatenilor romani, precum si actele de rezidenta ale cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European rezidenti in Romania publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 442, din 19 iulie 2013, ce intra astazi in vigoare.

„Pana la data de 31 martie 2014 se va realiza o platforma-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a cartii electronice de identitate si punerea in circulatie a cartii electronice de identitate si a cartii electronice de rezidenta”, se arata in actul normativ publicat vineri.

Aceasta in conditiile in care, initial, platforma pilot trebuia realizata pana la 30 iunie 2013, iar eliberarea propriu-zisa a buletinelor urma sa inceapa in 1 iulie 2013.

Comisia pentru tehnologia informatiei si comunicatiilor, cea care a propus amanarea termenului cu un an, si-a argumentat pozitia explicand ca noile buletine vor contine si date aferente cardului national de asigurari sociale de sanatate. „Introducerea functionalitatii de card national de asigurari sociale de sanatate impune cu necesitate configurarea sistemului si proiectarea fluxurilor tehnice, astfel incat termenul stabilit trebuie reconsiderat”, puncteaza Comisia.

O alta noutate introdusa de Legea nr. 235/2013 se refera la punerea in circulatie a cartilor electronice de identitate. Concret, conform noilor dispozitii, punerea in circulatie a cartii electronice de identitate se va realiza, in mod esalonat, in termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei carti electronice de identitate (si nu 6 luni, cum se prevedea initial, n.red.), pe masura asigurarii cu suportul tehnic necesar a serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor.

In ceea ce priveste calendarul preschimbarilor actelor de identitate in carti electronice de identitate, si acesta a fost modificat substantial.

„Calendarul preschimbarii buletinelor de identitate, precum si a cartilor de identitate (…) se stabileste prin hotarare a Guvernului, dupa generalizarea activitatii de emitere a cartilor de identitate emise in conditiile legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta”, se precizeaza in actul normativ citat.

Amintim ca prevederile anterioare stipulau ca toate actele de identitate eliberate pana la punerea in circulatie a cartii electronice de identitate se vor preschimba in functie de anul nasterii, pe o perioada de 3 ani, dupa cum urmeaza:

  • actele de identitate eliberate persoanelor nascute dupa data de 1 ianuarie 1981 se preschimba in perioada 1 iulie 2013-30 iunie 2014;
  • actele de identitate eliberate persoanelor nascute in perioada 1 ianuarie 1966-31 decembrie 1980 se preschimba in perioada 1 iulie 2014-30 iunie 2015;
  • actele de identitate eliberate persoanelor nascute in perioada 1 iulie 1946-31 decembrie 1965 se preschimba in perioada 1 iulie 2015-30 iunie 2016;
  • actele de identitate eliberate persoanelor nascute pana la data de 31 decembrie 1945 se preschimba in perioada 1 iulie 2016-31 decembrie 2016

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 82/2012, actul normativ care introduce noile buletine de identitate, a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 838, din 12 decembrie 2012 si a intrat in vigoare la data publicarii. Desi in vigoare de jumatate de an, pentru a avea efecte pe termen nedefinit, OUG nr. 82/2012 trebuie, potrivit normelor de tehnica legislativa, sa fie aprobata prin lege de Parlamentul Romaniei.

In acest context, a fost elaborat proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 82/2012, care a fost aprobat de Senat, prima camera sesizata, in luna februarie 2013. In 26 iunie, proiectul a fost adoptat si de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, cu 233 de voturi „pentru” si 33 „impotriva”.

Avand in vedere votul final al deputatilor, actul normativ si-a incheiat parcursul legislativ in Parlament, fiind publicat la scurt timp in Monitorul Oficial si devenind Legea nr. 235/2013. Mirela Oprea, avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie